24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române. 162 de ani de la unirea Moldovei cu Țara Românească. Marea surpriză.
Procesul Uniriii celor două principate ale Munteniei și Moldovei a început practic în 1848, când s-a stabilit o uniune vamală prin voința celor doi principi Gheorghe Bibescu și Mihail Sturdza.
Totul părea să se concretizeze într-un mare eveniment european, mai ales că în războiul din Crimeea, Rusia a pierdut războiul și teritorii, iar Convenția de la Paris vedea oarecum posibilă această unire, dar cu guverne diferite.
Însă opoziția internațională compusă din Rusia, Turcia și Austria nu accepta o posibilă unire între cele două principate. În sensul acesta au implicat chiar și Polonia, prin contele Wierzbiki, hotărât să intervină brutal, prin acțiune militară, în cazul în care unioniștii din cele două principate ar fi reușit să pună la punct Unirea.
Contextul politic devine și mai complicat, în măsura în care în Moldova, noul responsabil cu alegerea divanului este numit Nicolae Vogoride, grec de origine, care ocupa locul de locțiitor al domnitorului, caimacan, după cum se denumea această funcție atunci.
Nicolae Vogoride, fidel turcilor, a falsificat alegerile, reușind să organizeze un divan (guvern) antiunionist. În acest sens, purta corespondențe cu Austria și în special cu Turcia, pentru această reușită. Având un asemenea om, în persoana lui Nicolae Vogoride, alături de contele Wierzbiki pentru intervenție armată, reușita împiedicării Unirii era ca și asigurată.
Marea surpriză apare chiar din interiorul familiei Vogoride. Nicolae Vogoride era căsătorit cu Ecaterina Negri. Tatăl Ecaterinei Negri era și el antiunionist, alegându-și un ginere pe măsură. Cu un tată și un soț antiunionist, Ecaterina a dovedit tocmai contrariul. Ea este cea care i-a furat corespondența lui Nicolae Vogoride cu Turcia și Austria. Scrisorile lui Vogoride au fost publicate în ziarele din Paris, dar și de ziarele din Moldova sub numele de ” Estract de scrisori secrete trimise caimacamului Moldevei de deosebite fețe politice”.
După dezvăluirile scenariului antiunionist, Puterile Garante au presat Imperiul Otoman să-și reconsidere poziția față de Muntenia și Moldova și să reia organizarea alegerilor, iar caimacanul a fost înlăturat din poziția cheie.
Ecaterina Negri ar fi mărturisit public patriotismul său prin declarația” Unirea mai presus de soț”.
Alături de Vasile Alecsandri și Mihail Kogălniceanu, a sprijinit candidatura lui Alexandru Ioan Cuza, cel care avea să devină domnitor, aducând împreună cele două blazoane ale Moldovei și Munteniei.
Foarte probabil că fără această intervenție a Ecaterinei Negri, zilele de 24 și 25 ianuarie 1859, n-ar mai fi rămas înscrise în istorie ca zilele Unirii celor două principate. Rămâne o figură emblematică de patriotism, trecând de interesele de familie și de ”mersul vremurilor”, care trebuie amintită întotdeauna atunci când vorbim de Unirea celor două principate românești. Muzeograf Fideliu Rubinescu-Ostriceanu