Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
TULNICUL
Tulnicul este un vechi instrument muzical popular de suflat, asemănător cu buciumul, folosit în Munții Apuseni. Este considerat una din moștenirile culturale lăsate de vechii daci.
Tulnicul este un instrument aerofon, cu formă tubulară, deschis la ambele capete, cu dimensiuni de lungime variate.
În Țara Moților, în mod tradițional, fiecare familie avea cel puțin un tulnic și toți membrii acesteia știau să cânte la el. Nu este ușor să cânți la tulnic, pe lângă forță fizică mai este nevoie și de cunoașterea anumitor linii melodice. Fiecare instrument are un sunet diferit, în funcție de lungime, dar și de calitatea și tipul de lemn din care este cioplit.
Tulnicarul sau tulnicăreasa sunt cei care separau turmele de animale, cei care chemau după ajutor, cei care adunau satul în fața unui pericol imediat. Tulnicul e un mesager al activităților sociale prin care ființează comunitatea.
Tulnicăreasa Mariana Gligor, care are titulatura de ”tezaur uman viu” dată de UNESCO , povestește: ”Era semnalul de plecare la biserică la Înviere, […] femeile erau toate în costumul popular pentru că nu era bec electric și bătrânii mergeau după albeața poalelor”, spunea dumneaei. Câteva dintre cântările pe care le amintește sunt ”Cântarea Oilor”, ”Cântarea Mieilor”, ”Cântarea Drăguțului”, ” Îngerașul ”. Pericolul era expus prin semnale lungi, mai ales pericolul lupilor, iar copiii erau învățați să distingă mesajele tulnicului de către bătrâni prin silabisirea ritmurilor, asemenea limbajului indian. Alte cântece semnalizau pe cineva în vale, sau direcțiile sale de deplasare, semnale de chemare la moara de măcinat grâu sau porumb. Trebuie menționat că există o relație foarte interesantă a omului cu lemnul, cu fulgerașul de molid, și cu instrumentul, aproape ceremonială.
Tulnicul din imagine este din lemn, prezintă motive geometrice, pirogravate, și are 16 inele. Pe el este înscris ”Amintire/Târgul de fete/Muntele Găina.” /1957.
Muzeograf, Mirela Berbecel