Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
TĂBLIȚA DE SCRIS.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, școlile din mediul rural erau slab dezvoltate și insalubre, trei din patru români de la sate nu știau să scrie și să citească. Elevii „erau evaluați cu foarte mare grijă, dar aș zice și cu foarte mare bunătate, pentru că există o relație relaxată între profesor și acești elevi. Se ține cont de spiritul lor iscoditor, curiozitatea lor, sănătatea lor.” – Georgeta Filitti, istoric.
Învățământul rural se desfășura, în unele sate, în clădirile ce aparțineau bisericii, copiii din clase diferite învățau într-o singură sală de curs, iar învățătorul preda „simultan” tuturor copiilor.
Elevii nu purtau uniforme, frecventând școala în straiele țărănești cotidiene. În clasele primare copiii aveau 3 manuale (citirea, aritmetica, religia), pe care le duceau la școală într-o straiță confecționată dintr-o pânză țesută la război.
Rechizitele școlare constau din: tăbliță de gresie, ardezie, de aproximativ 18 x 25 cm, fixată în ramă de lemn, care, pe o față avea trasate linii paralele, iar pe cealaltă față pătrățelele pentru aritmetică; condei, tot o bucată de gresie în formă de creion, cu care se „zgâria” pe tăbliță, lăsând urme albe.
Prezența la școală a copiilor depindea, în mare măsură, de muncile câmpului, ei participând în mod frecvent, alături de părinți, la toate activitățile gospodăriei, chiar și la muncile câmpului.
Tăblița din imagine face parte din colecțiile Muzeului Național al Agriculturii și se compune dintr-o placă de ardezie, încadrată în ramă de lemn și prezintă pe una dintre fețe liniatură orizontală și pe cealaltă parte pătrățele. Ea poate fi văzută, alături de alte obiecte folosite de elevii acelor vremuri, în expoziția „La pas prin lumea satului”.
Muzeograf Mirela Berbecel