Muzeul Național al Agriculturii prezintă: ˂˂Prima zi a Anului Nou, Ziua Sfântului Vasile.
Într-o serie de povestiri populare, Sfântul Vasile este prezentat drept un …chefliu nevinovat, întâiul urător și petrecăreț al lumii, cel care a instituit tradiția sărbătorii care-i poartă numele: Sf. Vasile e mare bețiv, el stă călare pe poloboc, de ziua lui se fac veselii și chefuri; de altfel, e tare bun. El s-a rugat la Dumnezeu să-i dea o zi. Acesta i-a dat cea dintâi zi, Anul Nou. Bucuros, Sf. Vasile a luat un clopoțel și a legat la toartă o crenguță de busuioc și s-a suit la Dumnezeu să ureze. De aceea, la Sf. Vasile se urează.
…Prima grijă a femeilor, imediat după ce se trezeau, era aceea de a mătura casa, ducând gunoiul la rădăcinile pomilor; făcând așa, se credea că pomii vor rodi mai bine. Apoi, luau un brâu și-l așterneau înaintea ușii, pe acest brâu dând de mâncare găinilor; procedând așa sperau să nu le mănânce uliul găinile peste an. Urma fierberea unui cap de porc sau a unui purcel, femeile socotind că așa cum râmă porcul tot înainte, așa și lucrurile din casă vor merge cu spor.
Gospodarii aveau și ei o mare grijă, anume aceea de a afuma vitele cu gunoiul strâns în casă de la Crăciun până în noaptea de Anul Nou; afumarea aceasta ar fi păzit, în viziunea strămoșilor noștri, vitele de orice necaz în anul ce urma.
În tot acest timp, ochii tuturor erau ațintiți spre ușă, crezând că e bine să-ți intre mai întâi în casă, în prima zi a anului, un băiat sau un bărbat, semn de bine pentru anul viitor. Sosirea unei fete sau muieri indispunea grozav pe cei din casa respectivă, despre fată spunându-se, în acest context, că-i semn de sărăcie!
Două practici ancestrale, ambele ilustrate cu precădere de copii în vârstă de până în 12 ani sau de cei nevoiași, individualizau prima zi a anului. E vorba, desigur, de SEMĂNAT și de SORCOVIT. În numeroase sate din Moldova se face confuzie între aceste două practici. Astfel, în multe locuri se sorcovește și se seamănă în același timp.
Sorcova, ca obiect, era o rămurică sau o nuia verde de măr, păr sau trandafir; pe vremuri, mamele aveau grijă să pună în dimineața Sfântului Andrei niște rămurele într-un vas cu apă, schimbând apa în fiecare zi; dacă aceste rămurele înfloreau până la Anul Nou erau socotite aducătoare de noroc pentru casa respectivă. Cel mai adesea, se rosteau niște versuri simple, dar profund augurale: ”Sorcova/ Vesela,/ Să trăiți,/ Să înfloriți,/ Ca un măr,/ Ca un păr,/ Ca un fir de trandafir,/ Tare ca piatra,/ Iute ca săgeata,/ Tare ca fierul,/ Iute ca oțelul,/ La anul și la mulți ani!”
Sorcovitul începea dis-de-dimineață, copiii intrând chiar și peste cei care nu apucaseră să se dea jos din pat, atingându-i ușor, de 40 de ori, cu sorcova, zicându-le ceea ce și mulți dintre copiii de azi mai spun: ”Sorcova vesela/ Peste vară,/ Primăvară/ Să trăiți,/ Să-nfloriți/ Ca merii, ca perii,/ În mijlocul verii…” Uneori erau sorcovite chiar și vitele. Răsplata pentru cei ce sorcoveau consta în fuioare, faguri de miere și turte.
Tot copiii, inclusiv fetițele, având trăistuțe la gât și câte un băț în mână, intrau neinvitați în casa gospodarului și semănau cu grâu, orez, ovăz, porumb, secară ori cu semințe de cânepă prin toate colțurile locuinței. E adevărat că la semănat umblau mai cu seamă cei mici, în grupuri de doi-patru, însă au existat destule locuri în Moldova unde acest obicei era practicat și de adulți. De regulă, când se seamănă, se zice invariabil: ”Bună dimineața, An Nou!/ Să trăiți,/ Să înfloriți,/ Ca merii,/ Ca perii,/ În mijlocul verii,/ Ca toamna cea bogată,/ Cu de toate îmbelșugată,/ La mulți ani cu sănătate!”
Bărbații aduceau în casă un vițel gras sau miel, considerându-se că era bine dacă se semăna peste aceste animăluțe. Fetele mari își pregăteau casa cu sârg, spre a primi semănătorii, trecerea acestora pe la casele lor, dându-le speranțe de măritiș. De altfel, toți cei semănați erau bucuroși, având credința că anul care începea acum va fi mai mănos, cu cât mai mulți semănători au fost pe la casele lor.
De obicei, se semăna până când oamenii prindeau a ieși de la biserică; de regulă, după amiază nimeni nu mai avea voie să samene. Răsplata semănătorilor era identică cu aceea a urătorilor. Sămânța de pe jos era măturată de gospodine și aruncată peste vite, în special oi, acestea urmând a se înmulți ca pâinea și ca băieții care au semănat.
Despre vremea de la Anul Nou se spunea că se repetă în cea mai mare parte a anului, bucurie mare fiind dacă era ger puternic și pe omăt se vedeau multe steluțe, aceste semne indicând un an bun, cu multe…cununii. Pe de altă parte, dacă la Sfântul Vasile era vremea moale sau dacă ningea, anul acela urma să fie îmbelșugat.
În finalul acestei incursiuni în lumea Anului Nou de altădată, vă doresc tuturor, ceea ce copiii de pe vremuri le urau celor pe care-i sorcoveau: ”Câte paie pe casă/ Atâția bani pe masă./ Câte lemne în frunzar/ Atâția bani în buzunar./ Câte pietricele/ Atâtea mielușele./ Câți bolovani/ Atâția cârlani./ Câte cuie pe casă/ Atâția galbeni pe masă./ La anul și La Mulți Ani!”˃˃
(Marcel Lutic – Timpul sacru. Sărbătorile de altădată, ed. a III-a, ed. Vasiliana ’98, Iași, 2022)
Documentare realizată de Angelica Buzoianu, bibliograf
Fotografia: Sorcovă realizată în Atelierele pentru Sărbătorile de iarnă.