Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Sfântul Dumitru/Sâmedru/Sânmedru
Sânmedru este stăpân peste iarna care vine. Jumătate de an stăpânește Sfântul Gheorghe și cealaltă jumătate el.
Obiceiuri: Este ziua răvășitului oilor, a soroacelor pentru tot felul de înțelegeri între slugi și stăpâni, chiriași și proprietari, cei care dau și cei care primesc bani de împrumut. Împlinirea sorocului este prilej de petrecere și de ceartă. (Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, Ed. Humanitas, 1998)
Originea pastorală a obiceiului este dovedită atât de durata de șase luni a înțelegerilor, care se suprapune peste principalul sezon, al crescătorilor de animale, văratul, deschis de Sângiorz și închis la Sâmedru, cât și de cunoscuta zicală: „La Sângiorz se încaieră câinii, pentru că încă nu se cunosc; toamna, când se împart oile, se bat stăpânii, pentru că nu se respectă contractele încheiate la Sângiorz. Toamna, la Sf. Dumitru, când se slobod sărindarele, făceau pomană la biserică, împărțeau mâncare, brânză, vas, băutură. Mâncau în fața bisericii. Bărbații mănâncă și azi separat de femei. Mergeam cu mâncare (sarmale, ciorbă, piftiuri, cu tot ce făceam în timpul anului). Cu panerul plin cu vase, farfurii, linguri, pahare. Mâncam acolo și beam, împărțeam la neamuri, între noi”. (Sărbători, p. 343). Prin unele părți din Dobrogea întâlnim, în această zi, datina Saiegiilor. Mai mulți flăcăi se întrunesc la o casă, de unde pornesc apoi prin sat cântând din fluiere și cavale. Între dânșii se află un fecior îmbrăcat în cadână. Astfel, capătă bacșișuri.
Se tunde coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.
Cel care va păzi cu sfințenie această sărbătoare îi vor fi ferite vitele de stricăciunea lupilor sau oamenii vor fi feriți de boli sau lovituri. De Sf. Dumitru nu se piaptănă, că-i primejdios de lupi.
Usturoiul, dacă nu-l semeni până la Sf. Dumitru, să nu-l mai semeni, că poți să ai vreo pagubă; usturoiul nu se pune după Sâmedru, ca nu cumva copiii să moară.
Cum e ziua de Sâmedru, așa va fi toată iarna. Dacă la Sâmedru e vremea aspră, va fi iarna bună, iar alții zic că de va fi la Sâmedru vremea bună, toamna va fi lungă și frumoasă.
Ciobanii care vor să afle dacă iarna va fi moinoasă (umedă, relativ blândă) sau geroasă își aștern dulama (haina de blană) în mijlocul oilor și se uită să vadă ce fel de oaie se va culca pe dânsa. Dacă se va culca o oaie neagră, e semn că iarna va fi bună; dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. De asemenea, dacă luna va fi plină și cerul senin, iarna va fi bună; dacă, dimpotrivă, luna va fi plină și cerul va fi acoperit de nori, dacă plouă sau dacă ninge, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele, iar gerul va fi strașnic. Ciobanii pândesc toată noaptea unde dorm oile și, dacă dimineața se va scula întâi o oaie albă și va pleca în jos (sud), iarna va fi grea; dacă se va scula o oaie neagră și va pleca în sus (nord), iarna va fi ușoară. (Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, Ed. Paideia, 2009)
Una dintre personalitățile românești de vârf ale secolului XX, Constantin Brăiloiu (1893-1958), etnomuzicolog, compozitor, critic muzical, sociolog, profesor, considerat de Bela Bartok „cel mai remarcabil cunoscǎtor al folclorului românesc și unul dintre cei mai buni folcloriști ai Europei”, ne-a descris cum trebuie ținută sărbătoarea Sâmedrului: „Sărbătorește-l bine, nu lucra deloc; încheie socotelile cu ciobanii care ți-au ținut oile peste vară, lichidează toate celelalte învoieli și încheie altele, cu aldămașuri și veselie – arvuna te leagă, plata te scapă. Dar nu uita: cine-a luat pe datorie, plătește de două ori”.
Pe 27 octombrie, îl celebrăm pe Sfântul Dumitru cel Nou, invocat pentru lecuirea bolilor. El ar fi, după unele tradiții, frate cu Sâmedru.
E zi de sărbătoare, așa că urez „La mulți ani!” tuturor Dumitrilor și Dumitrelor, să petreacă clipe frumoase alături de cei dragi, cu bucate alese și un vin bun, cu veselie și multă iubire. Nu că am ceva împotriva urărilor pe rețele sociale, dar nimic nu se compară cu bucuria revederii și trăiesc cu credința că apropierea dintre oameni este tot ceea ce contează, de fapt.
Documentare, Angelica Buzoianu, bibliograf