Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Sfântul Gheorghe / Sângiorzul
(denumire populară)
La 23 aprilie se sărbătorește Sfântul Gheorghe. Numele este de origine greacă și înseamnă țăran, fermier, lucrător al pământului.
„Gheorghe este prenumele cel mai des întâlnit, odinioară, în onomastica românească. Fapt explicabil, datorită carierei religioase, spirituale, mitice și existențiale a acestui nume.
Din punct de vedere creștin, Sf. Gheorghe este unul dintre cei mai mari sfinți, după Apostoli, părinții lui Iisus, Ioan Botezătorul etc. Lupta cu balaurul îl plasează în primele rânduri ale apărării credinței, pentru că, din punct de vedere al ortodoxiei, balaurul nu este altceva decât diavolul. Este, în egală măsură, un sfânt născut din mitologia românească cea veche, căci înfruntarea balaurului este apanajul exclusiv al cunoscutului nostru personaj de basm, Făt-Frumos. Transferul semantic a putut fi făcut, ca atare, extrem de ușor. Pe de altă parte, cu mult înainte de a fi agricultori, locuitorii acestor teritorii erau oieri. Sf. Gheorghe este patronul prin excelență al păstorilor, lui fiindu-i dedicate numeroase rituri, gesturi ritualice, sărbători, interdicții tabuistice etc. (focul viu, brazdele înverzite, ramurile verzi, urzicatul etc.).
În data de 23 aprilie, oierii urcau cu oile la munte, socotindu-se că la această dată primăvara a venit cu adevărat și iarna nu se mai poate întoarce.
Legendele populare spun că există o legătură de jurământ între el și Sf. Dumitru: dacă acesta vine la 23 aprilie și pomii nu ar fi fost înfrunziți, l-ar pedepsi aspru, după cum o pedeapsă la fel de mare l-ar fi ajuns pe Sf. Dumitru dacă, la 26 octombrie, frunza nu ar fi picat toată din copaci.
Este un sfânt mai mult străvechi, arhaic, decât creștin propriu-zis, un zeu al vegetației, al animalelor pe care omul le iubește, le ocrotește și le crește. Dovadă este faptul că ziua sa de prăznuire este undeva la sfârșitul lunii aprilie, oricum, în vecinătatea Paștilor, strălucirea celebrării sale fiind estompată oarecum de Marele Praznic Împărătesc.”
(Gheorghe Secheșan – „Pomul sacru al tradiției românești”, Ed. Universității de Vest, 2021)
Tradiții, obiceiuri, superstiții
„La Sfântul Gheorghe se făcea foc din crăci, să nu se apropie insecte și șerpi, de casă. Focul se făcea în fiecare gospodărie, din mormane de crengi și frunze.
La Sân-Georgiu ies preoții și poporul cu crucea în câmp și fac rugăciuni pentru ploaie. Gunoiul din ziua de Sf. Gheorghe să-l pui la rădăcina pomilor, că rodesc bine la urmă. Cine se va spăla în dimineața acestei zile cu rouă, toată vara va fi sănătos și nu-i vor ieși pete pe obraz. În ajunul și în dimineața acestei zile, fetele se spală pe față cu rouă pentru a fi mai frumoase și mai atrăgătoare.
Dacă la Sf. Gheorghe e zi de post, atunci tot anul este la vite laptele slab. Când pică Sf. Gheorghe în zi de sec, nu-i mană nici la albine, nici la oi.
Busuiocul se seamănă de dragoste, în ziua de Sf. Gheorghe, în zori, și-l stropesc din gură. Cu acela se gătesc fetele când merg la joc, punându-l pe cap sau la brâu. Se adună de pe câmp tot felul de buruieni de leac, care se păstrează peste an. Fetele și feciorii se scoală de dimineață, iau o oală nouă în mână, cu busuioc în ea, și se duc la gârlă, iau apă în oală de trei ori și fac de dragoste.
Dacă în ziua de Sf. Gheorghe va fi multă rouă ori va fi pâclă, e semn de an bogat. Dacă la Sân-Giorgiu e ploaie, se va face grâu și fân”.
(Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, ed. Paideia, București, 2009)
„Sfântu’ Gheorghe e cel mai mare peste câmpuri, este cu rodul la toate recoltele. Dimineața, flăcăii ieșeau la câmp s-apuce din roua-bucatelor ca să fie grași și sănătoși tot anul.” (Neagu Maria, 78 ani, Miloșești, Ialomița, 1980)
În această zi se dă vitelor să mănânce din Colacul Crăciunului și din Pasca Vacii, ziua numindu-se și Paștele Vitelor. Pentru a spori „mana” (laptele) vacilor, se fac vrăji cu mutătoare și untișor, culese din pădure, dar sorocite mai întâi, cu pâine și sare.
Ziua de Sf. Gheorghe marchează începutul anului pastoral. Ciobanii fac (între 21-23 aprilie) „Alesul” (întâiul muls, alesul mieilor dintre oi etc.). Nevestele ciobanilor pregătesc, pentru această zi, câte un colac (din făină de grâu, cu apă și sare, uns cu gălbenuș de ou, în formă de cunună, cât gura găleții), pe care ciobanii îl pun pe găleată în timpul mulsului, fiind, apoi, rupt în bucăți și mâncat de ciobani, stăpânii turmelor, de oile și de câinii stânei.
În ziua de Sf. Gheorghe se împart colaci cu lapte și brânză din prima mulsoare a oilor, de sufletul morților (Moșii de Sân-Georgiu).
Femeile duc la biserică o pâine cu fire de usturoi verde și tulpini de leuștean, precum și plăcinte: Plăcinta lui Sfântul Gheorghe (Muntenia).
(Răzvan Ciucă și Viorica Croitoru–Capbun, Pâinea de neamul românesc, ed. Star Tipp, Slobozia, 2002)
Documentare realizată de Angelica Buzoianu, bibliograf