Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Sâmbăta lui Lazăr
În sâmbăta dinaintea Floriilor, românii serbează amintirea a trei Lazări: a lui Lazăr cel sărac, despre care este vorba și în Evanghelia lui Luca XVI, 19-31; a lui Lazăr din Vitania, fratele Martei și al Marei, înviat de Domnul nostru Iisus Hristos înainte de Duminica Floriilor, ziua în care a intrat în Ierusalim; a unui Lazăr numit și Lăzărelul sau Lăzărică, care a murit de dor de plăcinte.
Legendele spun că, în vremea de demult, o femeie avea un băiat și băiatul acela se numea Lazăr, și era slab și dorea să mănânce plăcinte. Însă mama lui nu a avut când să facă și să-i dea plăcinte și Lazăr a murit de dorul plăcintelor. Și ziua în care a murit el era o zi de sâmbătă. Mama lui, vazând aceasta, s-a întristat și a început a plânge și a zice: „Să nu fie iertată de Dumnezeu femeia aceea care nu va face în Sâmbăta lui Lazăr plăcinte!”. Și de atunci fac femeile totdeauna, în Sâmbăta lui Lazăr, plăcinte.
În ziua aceasta e bine de dat de pomană celor săraci, căci făcând aceasta „Lazăr cel sărac cere de la Dumnezeu iertarea păcatelor noastre.”
Plăcintele se fac în special pentru cei sărmani, care nu sunt în stare a-și face singuri plăcinte și li se trimit ca moși de sufletul morților, care așteaptă în ziua aceasta la poarta Raiului.
În unele părți ale Transilvaniei se fac, în această zi, pâinișoare de grâu, împletite în spirale, numite florii. Se împart băieților săraci din vecini, de sufletul morților. Se duc la o casă atâtea pâini câți copii sunt. Uneori se duc două pâini în plus, pentru părinți, iar dacă sunt în casă și bătrâni, și pentru aceștia.
În Banat, este datina ca în toate casele să se coacă atâtea pâini de grâu câți membri are familia, pâinile având mărimi variate, conform vârstei membrilor ei. Se împletesc din aluat de grâu și se înfrumusețează pe deasupra cu cununi, cruci ori alte figuri tot din aluat.
„Plăcinta lui Lazăr; de post, cu dovleac, cu măr. Împarți la trei vecini; așa se zice: să împarți la trei vecini. Eu ies la drum și dau la trei inși de pomană și apoi mâncăm în casă. Înainte de a împărți, se tămâie. Se dă cu lumânare.” (Done Cecilia, 70 ani, Andrășești, Ialomița, 1992)
(Răzvan Ciucă și Viorica Croitoru–Capbun, Pâinea de neamul românesc, ed. Star Tipp, Slobozia, 2002)
În Maramureş, se face o pâine din grâu, aşa-numită „floare de grâu”, care se împarte tuturor celor dragi, crezându-se că cei ce mănâncă din ea se vor revedea pe lumea cealaltă.
Atât în Banat, cât şi în Transilvania este datina de a se pune în această zi apă şi salcie verde sau alte ramuri verzi la crucile şi pe mormintele morţilor.
În Dobrogea, este datina de a se aduna în Sâmbăta lui Lazăr trei fete mici de 12 ani, dintre care una se împodobeşte pe cap cu beteală, făcându-se că este mireasă, a doua se leagă la cap cu un tulpan şi a treia ţine un paner cu ouă în mână; astfel merg apoi pe la case şi dau ouăle de pomană.