Muzeul Național al Agriculturii prezintă: Ropotinul ţestelor.
În unele zone din România, trei zile de marţi după Paşte, se ţine Ropotinul. În aceste zile, femeile adunate laolaltă, pe părţi de sat sau de neamuri, confecţionau ţestele pentru coacerea pâinii de-a lungul unui an. Trebuia respectat un anumit ritual; altfel, ţestul nu era de calitate şi nu avea rezistenţă. Pământul pentru ţest era special, ales-lut galben din coasta dealului, cu nisip, ca să coacă bine. Aşezat în formă de cerc, pământul se stropea de seara cu apă, să se înmoaie şi să se odihnească în timpul nopţii, pentru ca a doua zi să poată fi călcat. Călcarea pământului se făcea de la margine spre mijloc, de nouă ori, timp în care peste el se mai adăuga balegă de cal sau câlţi tăiaţi mărunt şi pleavă de grâu, pentru a avea consistenţa necesară. Pământul era călcat de fetiţe de 12-13 ani sau de femei care trebuiau să respecte anumite reguli de puritate şi curăţenie trupească, fiind excluse femeile însărcinate, care au avortat sau sunt în doliu, precum şi cele care nu au „călcat în piciore” cuptoare când erau tinere fete, deoarece din acest pământ se confecţionau ţeste unde se coceau pâinea, colaci, prescuri pentru diferite obiceiuri.
Ţestele erau apoi modelate şi străpunse cu o furcă de tors sau o vergea, cam la o jumătate de palmă de la vârf în jos, pentru a se forma orificiul care ajuta la manevrarea lor (cu vătraiul sau cu un lanţ se ridica şi se lăsa ţestul pe vatră). Se lăsau la uscat, la un loc ferit de Soare, ca să se usuce lent, să nu se crape. Se întoarceau, apoi, cu faţa în sus, se cioplea bolta cu tesla de către o femeie pricepută şi se netezeau, lipindu-le cu lut fin, pentru a nu se crăpa la temperaturi înalte. Le împodobeau cu ramuri verzi şi flori de câmp, le aşezau pe frunze de dovleac sau de lipan, în funcţie de mărime, să se usuce. Pe capacul ţestului incizau cu buricul degetului o cruce, iar marginile erau punctate cu floarea pâinii, plantă cu care se ornamenta şi pâinea înainte de coacere. Prima dată focul trebuia să fie lent pentru a se realiza o ardere a pământului din interiorul ţestului.
Întrucât numai la Ropotinul ţestelor femeile aveau voie să prelucreze lutul pentru „naşterea ţestului”, care putea să se spargă în timpul folosirii, îşi confecţionau, fiecare, mai multe ţeste. După terminarea lucrului, care necesita un efort considerabil, femeile petreceau, cu mâncare şi băutură, fără să neglijeze stropitul ţestelor cu vin.
Foto: Androne Teofil 