Muzeul Național al Agriculturii prezintă:

OFRANDA GRÂULUI.

Ofranda este un dar oferit divinității/bisericii în semn de recunoștință pentru recolta obținută și este reprezentată prin diferite împletituri din primele sau ultimele spice de grâu secerate. În toată Europa Centrală şi ţările slave, riturile de ofrandă din recolta de grâu trezește un interes special. La slavi, din primul mănunchi se făcea o cunună de mireasă, împodobită cu flori, crenguţe, fire şi panglici, rit cu semnificaţie magică menit să influenţeze viaţa omului şi recolta câmpurilor sale.

În arealul românesc, ofranda din recolta de grâu putea fi și o pâine oferită primului trecător sau ruptă deasupra fântânii şi împărţită acolo, un colac care se scufundă în fântână şi, apoi, se împarte copiilor, o prescură sau o colivă care se duce la biserică, spre a aduce „slavă lui Dumnezeu că le-a ţinut (recoltele) până la vremea coacerii”.

În mentalitatea arhaică, spiritul grâului se refugia, în timpul seceratului, în ultimele spice; de aceea acestora li se acorda o atenţie specială: erau lăsate pe loc („mama pământului”, „barba pământului”, „barba ogorului”, „sporul locului” ş.a.) sau erau aduse acasă în mănunchi, snop ori sub forma unui obiect ritual, cu denumiri diferite („barba lui Dumnezeu”, „cunună”, „cruce”, „peană”, „buzdugan”). Se păstra pe hambarul cu grâu, la grinda casei, la icoană; „la un loc curat”. Boabele din spice se puneau în traista din care se seamăna pentru prima dată, pentru belşug de grâne, ori se dădeau la păsări, să le apere de boli.

Forma ofrandei de spice poate să reflecteze şi starea socială. Exemplu pentru zona Sălajului: „mănunchi” sau „struţ”  făceau nevoiaşii; „cruce”, înstăriţii; „cunună de cap”, simplă sau cu şuviţe arcuite peste cap, purtată de o fecioară, iar un fecior din alai având şi o „cunună de umăr”, cei mai înstăriţi.

Ceremonialul secerişului – în cazul secerişului cu clacă – se poate desfăşura în scenarii spectaculoase, cum este „Buzduganul” (localitatea Mohu, județul Sibiu), în care  alaiul secerătorilor, având în frunte pe purtătorii ofrandei, de la holdă la casa gospodarului repetă cântece ritualice, este întâmpinat de săteni prin stropire cu apă şi aruncarea de boabe de grâu, iar de gazdă cu mâncare, băutură, urmând petrecere cu muzică şi joc. Cu spice din recolta anului se împodobeau şi steagul de nuntă, cununa şi lumânările de cununie, găina ce se dă naşului la masa mare, steagul şi cocardele cetei de feciori (de Crăciun) ş.a.

Aceste ritualuri legate de ofranda grâului se practicau înainte de mecanizarea agriculturii, în prezent în puține locuri s-a păstrat acest ceremonial legat de cununile de grâu în special. În muzeul nostru puteți vedea martori ai unui astfel de ritual în expoziția de bază, secțiunea secerat-treierat.

                                                           Muzeograf Fănica Gherghe

Foto: Ștefan Olteanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *