
Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
MAȘINA DE SCOS CARTOFI „QUEGWER’S ORIGINAL”.
Poate că nici o altă legumă nu a avut soarta cartofului, ajuns pe continent undeva pe la 1530, din America de Sud, primit cu ostilitate de întreaga Europă, apreciat pentru calitățile ornamentale și nu pentru tuberculii delicioși, bogați în amidon. A fost preferat ca furaj și considerat mult timp otrăvitor pentru om. În principal, foametea a fost cea care „a convins” plebea că irosește o resursă extraordinară.
Pe teritoriul nostru actual, cartoful a ajuns mai întâi în Ardeal, în timpul împăratului Iosif al II-lea de Habsburg (mort în 1790), pe când aceștia erau „recomandați” cu forța țăranilor, conform istoricului Constanța Vintilă-Ghițulescu. Un alt istoric, M. Berindei, explică cum a ajuns și în principate: „Extinderea cartofului în Transilvania s-a produs pe la 1815, determinată, ca şi în alte ţări, de foamete. Acest flagel care a bântuit în anul 1814, îndeosebi în partea subcarpatică a Transilvaniei, a dus la reducerea efectivului de animale. Această criză a determinat ca, în primăvara anului 1815, guvernatorul Transilvaniei (n.m. Gheorghe Banffy al II-lea de Losoncz, 1787-1822) să dea o circulară în care se arăta modul uşor de a cultiva cartoful în cuiburi, prin muncă manuală şi deci chiar în lipsa animalelor de muncă. Paralel cu aceasta s-au asigurat, prin import, cartofi de sămânţă şi s-a extins cultura cartofului în judeţele Braşov, Covasna şi Harghita.
Cam în aceeaşi perioadă cartoful a început să fie cultivat şi în Moldova, aducându-se material de plantare din Transilvania. Din lucrarea «Documentele familiei Calimachi», de N. Iorga, rezultă că domnitorul se preocupa îndeaproape de introducerea cartofului în cultură. În acest scop, a încredinţat lui Al. Beldiman traducerea din greacă a unei broşuri intitulate «Învăţătura sau povăţuirea pentru facerea pâinii din cartofle», lucrare tipărită la Iaşi, în 1818.
În Muntenia, cronica din timpul domniei lui Ion Caragea (1812-1818) menţionează vânzarea cartofilor pe piaţa Bucureştiului, cartofi aduşi din Transilvania şi, de asemenea, cultivarea acestora de către grădinarii din jurul Bucureştiului. De altfel, în Muntenia s-a menţinut mult timp trocul: cultivatorii de cartof din judeţele Braşov şi Covasna aduceau cu căruţele cartofii şi luau în schimb porumb, grâu, vin sau/şi ţuică din Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea.
În ceea ce priveşte patria de origine a cartofului adus în România, se pare că, după ipoteza lui Druțu (1904), ar fi fost adus din Germania, pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, fapt confirmat de diversele denumiri pe care la are cartoful în ţara noastră. Astfel, crumpene derivă din Grunbeeren, denumire folosită pentru cartof în Wurtzberg, picioci este tot din Germania şi anume de la Ptatchen şi Patachen denumiri ale cartofului în Olenburg. Cea mai răspândită denumire în România, cartof, derivă din cuvântul german Kartoffel, care, la rândul lui, are la bază italienescul tarantoffli sau tartouffli (n.m. din latinescul tuber – umflătură).
Odată introdus în cultură, cartoful a fost din ce în ce mai mult apreciat, în principal în zona subcarpatică, apoi în zona colinară, în zona de stepă şi cea de silvostepă s-a răspândit mult mai târziu”. (M. Berindei în Analele Institutului de Cercetare și Producție a Cartofului, vol. XXVIII, Brașov 2001).
Un rol important în ușurarea lucrării de recoltat cartofi l-a avut introducerea mașinilor. Dintre acestea, una din cele mai performante a fost mașina de scos cartofi “QUEGWER’S ORIGINAL HERMANN BUNZLAU GERMANY”, fabricată de celebrele uzine germane, producătoare de mașini agricole. Mașina prezentată alăturat a fost fabricată în perioada anilor 1910-1915, numeroase exemplare fiind cumpărate în România. Mașina se prezintă cu un cadru robust, pe care sunt montate roțile, care antrenează, printr-un grup conic, mecanismul circular cu degete pentru scoaterea cartofilor de pe rândul pe sub care trece brăzdarul mașinii. Poate fi tractată de un tractor sau de 2 cai și a fost achiziționată din localitatea Sibiu. Vă invităm să vizionați și alte repere ale agriculturii românești, vizitând expozițiile Muzeului Național al Agriculturii, unde vă așteptăm cu drag!
Muzeograf Adrian Stroe
Foto: Elena Slujitoru