Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Inel pentru șervețelul de masă
Piesa din acest articol este un inel pentru șervețelul de masă și face parte din Fondul „ILEANA STOIANOVICI” (donatoarea Fermei Agricole Perieți – cea mai mare fermă producătoare de seminţe de legume şi flori din Europa de Răsărit, prima jumătate a secolului al XX-lea/1935 – 1949, acum monument de istorie agrară aflat la poziţia 23 B 115 pe Lista Patrimoniului Cultural Naţional; IL – II – a – B – 14153 pe Lista Monumentelor Istorice a Judeţului Ialomiţa).
Inelele pentru șervețele, inițial considerate o invenție a burgheziei europene, au apărut pentru prima dată în Franța, în anii 1800. Ele s-au răspândit foarte repede în toată Europa, fiind folosite și de clasele de mijloc, odată cu îmbogățirea acestora. Erau folosite nu doar pentru scopul decorativ, chiar dacă fiecare inel poate fi considerat o mică bijuterie, ci au avut un caracter pur practic, deoarece, în majoritatea gospodăriilor, lenjeriile și fețele de masă se spălau doar o dată pe săptămână (în special, ziua de luni era zi de spălare), iar inelul avea rolul de a indica persoana căreia îi aparținea șervețelul. Erau gravate cu nume, pentru a se asigura că persoana respectivă primește propriul șervet la fiecare masă. Decât să brodezi numele pe un șervețel, era mai ușor să folosești un inel personalizat, iar așa îl identificai mai ușor și pe aparținător.
În timp, diferiți oameni și familii și-au dezvoltat propriile modele unice de inele, pentru a-și etala bogăția și prestigiul în fața prietenilor și oaspeților. Pentru confecționarea lor au fost folosite materiale de o mare varietate. Cele mai comune inele au fost făcute din argint, dar altele au fost făcute din os, lemn, perle, porțelan, sticlă și alte materiale. Utilizarea inelelor de șervețele s-a răspândit în toate țările din lumea occidentală, ele devenind parte integrantă a meselor rafinate.
Inelul din prezentul articol este confecționat din metal argintat, are o formă cilindrică, cu margini îngroșate în exterior. Prezintă ornamente incizate pe toată suprafața exterioară și un medalion în care este gravat numele ”Iencuțu”. Acest inel i-a aparținut inginerului Șerban Stoianovici (1923-1989), fiul artistei Lelia Urdărianu (descendentă, pe linie paternă, din vechea familie boierească a Urdărienilor şi, pe linie maternă, dintr-o familie de origine franceză, întemeietoarea Fermei Agricole Perieți, alături de cel de-al doilea soț, economistul Aureliu I. Popescu) și fratele d-nei Ileana Stoianovici. Șerban era alinat ”Iencuțu” după numele tatălui său, doctorul Ion I. Stoianovici (d. 1926).
Muzeograf Magdalena Petre-Filip