Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
IGNATUL
Una dintre cele mai importante tradiții care are loc înainte de Crăciun, pe 20 decembrie, este Ignatul – tăierea porcului.
„Porcul era considerat, în vechile culturi, animal sacru. În Egiptul antic, porcul era adus ca jertfă zeului Osiris, iar în Grecia antică un ritual similar se săvârșea în cinstea zeiței Demeter. Ceremoniile sacrificiale din lumea antică corespundeau întotdeauna cu perioadele de înnoire a timpului calendaristic.
În tradiția populară românească, Ignat e o divinitate solară, care a preluat numele și data de celebrare a Sfântului Ignatie Teoforul din calendarul ortodox (o bucățică din moaștele sale se află la Tismana).
Pentru țărani, Ignat a fost însă un simplu om necăjit care, vrând să-și taie porcul, ca tot românul, a scăpat securea taman în capul lui tată-său, omorându-l pe loc, apoi căindu-se toată viața și, în cele din urmă, primind milă de la Dumnezeu și de la Sf. Petru (ce aveau pe atunci obiceiul să umble pe Pământ). În ziua de Ignat se taie porcul și nu e bine să lucrezi altceva. Când tai porcul zici: Porc gras o măciucă-n cap/Și te culcă-n pat. Porcul nu-i luat chiar pe nepregătite, căci, se spune că, în noaptea de dinaintea Ignatului, își visează cuțitul. După tăiere, porcul este pârlit în rug de paie. Este un obicei străvechi, în legătură cu originea numelui de Ignat, care derivă de la ignis, adică foc. Porcul este o încarnare a spiritului recoltelor, iar sacrificiul său are la origini o funcție fertilizatoare, de sporire a belșugului. Cu sângele porcului se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoși peste an. După tăiere și tranșare, urmează pomana porcului (care contravine postului rânduit de Biserică până în ziua de 24 inclusiv!), la care iau parte cei ai casei și ajutoarele. Se zice că în popor se face o fină deosebire în a tăia porcul și a-l omorî: dacă respecți întru totul regulile tradiționale (cum îl înjunghii, cum îl pârlești, cum îl tranșezi, cum îl chivernisești), atunci îl tai (ceea ce e în firea lucrurilor, plăcând și lui Dumnezeu), în vreme ce, dacă încalci regulile (ritualul), se cheamă că îl omori, prefăcând sacrificiul legiuit în crimă nelegiuită!
După tăierea porcului, gospodinele încep să pregătească bucatele tradiționale pentru marea sărbătoare, dar nu înainte de gesturile și formulele rituale: animalul este stropit cu apă sfințită, este așezat cu capul spre răsărit, pe frunte sau pe ceafă este trasată cu cuțitul o cruce, pe care se presară sare, iar în casă sunt rostite formule rituale: Doamne ajută! și Să-l mâncăm cu sănătate!
Pregătirile culinare de Crăciun par cele mai laborioase din tot anul. Femeile muncesc din greu, zile la rând, de dimineața devreme, până noaptea târziu. O vorbă spune: cine n-are porc gras de Crăciun și cuțit ascuțit la vremea pepenilor, acela n-a cunoscut fericirea. Se mai zice, de asemenea: Paștele fudulul și Crăciun sătulul. Niciodată românul nu mănâncă atât de mult și de greu, ceea ce, uneori, umbrește bucuria spirituală a sărbătorii”. (Tradiții și obiceiuri românești, ed. a III-a, Tip. Alias Publishing, 2005).
Tradiţii din ziua de Ignat
„În ziua de Ignat nu se lucrează, se taie porcul. Dacă n-ai porc, tai măcar o găină, căci trebuie să vezi sânge în ziua de Ignat, ca să fii ferit de boli. Când tai porcul, zici: Ignat, Ignat, Porc umflat. Cu sângele de porc se face semnul crucii pe fruntea copiilor, ca să fie sănătoşi.
La tăiatul porcului nu trebuie să fie de faţă oameni miloşi. Atunci porcul moare greu şi carnea lui nu mai e bună. După ce a fost tăiat, capul porcului se cântăreşte. Se zice că trupul este de zece ori mai greu. Untura de porc negru e bună de vrăji. Cei care au ajutat la porc primesc pomana porcului.” (Irina Nicolau – Ghidul sărbătorilor românești, Ed. Humanitas, București, 1998)
Documentare, Angelica Buzoianu, bibliograf