Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
FOARFECA DE CURĂŢAT POMII FRUCTIFERI
Pomicultura are un parcurs interesant din punct de vedere istoric pe actualul teritoriu al României. Dezvoltarea ei s-a produs în zonele de deal, apoi şi în zonele de câmpie au fost alocate suprafeţe importante pentru livezi.
În dezvoltarea pomiculturii, legătura cu civilizaţiile greacă şi romană a însemnat transmiterea de cunoştinţe importante, mai ales legate de altoirea pomilor fructiferi sălbatici. Din evul mediu s-au păstrat dovezi documentare, aparţinând ţărilor româneşti, care menţionau preocupările principilor pentru dezvoltarea şi administrarea suprafeţelor cultivate cu pomi fructiferi. De asemeni, interesul pontifilor care deţineau posesiuni în zona Sibiului pentru livezile de acolo, sunt dovezi incontestabile ale activităţii populaţiei din ţările româneşti în domeniul pomiculturii. Dimitrie Cantemir, în lucrarea sa „Descriptio Moldave”, menţiona că „…nu se găsesc grădini cu pomi fructiferi, ci păduri întregi cu roadă…”.
Cele mai vechi obiceiuri legate de rodirea pomilor fructiferi s-au păstrat până astăzi. Dorinţele pentru o fructificare abundentă erau exprimate în ciclul sărbătorilor de iarnă, odată cu cele pentru grâu şi cânepă. În Munţii Apuseni şi Ţara Oltului, pomii care nu rodeau erau ameninţaţi că vor fi tăiaţi, ca şi în Moldova. În acest sens, un gospodar se ducea cu securea ameninţând pomul cu tăierea în timp ce femeia cu mâinile pline de aluat se ruga de gospodar să nu taie pomul, promiţând rodirea acestuia în anul următor.
Legat de tăierile de rodire ale pomilor fructiferi, Muzeul Naţional al Agriculturii propune publicului vizitator posibilitatea de a vedea o veche foarfecă folosită de pomicultori pentru normarea rodului şi curăţarea de ramuri uscate. Este o foarfecă realizată de către meşterii fierari din oţel călit la forjă, având o coadă lungă şi uşoară care să creeze posibilitatea manevrării facile în procesul curăţirii pomilor. Tăierea pentru normarea mugurilor de rod se făcea de la sol, fără a fi nevoie de scară, în acest sens ajutând coada lungă a foarfecei şi sfoara care controla închiderea şi deschiderea acesteia. Efortul era mult mai mic, iar randamentul tăierilor de rodire pentru perioada evului mediu era mult înbunătăţit.
„Drumul” spre rodul mult sperat al pomilor fructiferi poate fi parcurs vizitând Muzeul Naţional al Agriculturii, unde sunt expuse o parte din uneltele folosite în pomicultură.
Muzeograf Teofil Androne