Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Floriile
„Potrivit unor etnologi, din punctul de vedere al mitologiei străvechi, Floriile ar putea fi identificate cu zeița romană Flora, atestată arheologic pe teritoriul vechii Dacii romane. Este sărbătoarea reînvierii naturii, a izbucnirii firii după perioada îndelungată de frig și de îngheț. Înfloresc, la această vreme, toate plantele, natura se îmbracă în verde, pomii fructiferi se împodobesc. Este victoria vieții asupra morții, a sevelor vitale față de înghețul distrugător. Trebuie spus însă că aceste semnificații romanice s-au „altoit” peste cele deja existente, de substrat. Convingerile și tradițiile se referă la cultul moșilor, astfel că „în această zi se fac pomeni, se curăță mormintele și cimitirele, se înfig în morminte ramuri de salcie, se invocă spiritele morților”.
Peste aceste straturi de semnificații s-au așternut altele, în timp, dintre care cele mai importante sunt cele creștine. Astfel, la marea sărbătoare a Floriilor se celebrează intrarea lui Iisus în Ierusalim, cu o săptămână înaintea Paștelui evreiesc (Pesah), atunci când EL a fost primit cu bucurie și ovații, ca un Mântuitor (Mesia), toți cei care îl aclamau având în mână ramuri verzi (de finic).
Așa se face că ramurile verzi (de salcie, la creștini) au dobândit proprietăți religioase creștine și chiar magice, reprezentând o simbioză între credințele „păgâne” și cele creștine.
Astfel, în Banat, erau așezate, la icoană, ramuri sfințite la biserică. Ele erau împărțite de către preot, se duceau acasă și se puneau, de asemenea, la oglindă, la geamuri astfel de mlădițe înverzite. Totodată, erau așezate la poartă, la ușile grajdurilor.
Dar nu numai atât. Aceste crengi cu frunze verzi, sfințite de către preoți, erau așezate cu pioșenie la cruci, morminte și troițe, funcția lor apotropaică (de îndepărtare a spiritelor rele) fiind evidentă. În trecut, ramurile înfrunzite erau date vitelor spre a fi mâncate, rolul lor fiind acela de fertilizare, de mărire a sporului la vite.
Este limpede, din nefericire, că scara de valori s-a modificat dureros… „în țara turmelor și-a pâinii” (Nichifor Crainic), ogrăzile s-au golit de hoare și de vite, iar grădinile s-au încuiat, mărăcinișul, scaieții, spinii și buruienile coborând până în sat.
Ramurile, devenite sfinte acum, aveau, în viziunea poporului român, și funcții vindecătoare; astfel, ele erau menite să prevină durerile de șale din vremea secerișului, vindecând și de alte boli, dacă bolnavul trecea printr-un cerc confecționat din rămurele verzi, sfințite.
Nu erau lipsite, aceste crenguțe de salcie, nici de valențe magice. Astfel, ele ar fi ajutat la împlinirea descântecelor și a farmecelor, ar fi oprit vijeliile și ploile cu grindină din perioada verii; erau purtate de Paparude, atunci când, prin dansul lor, invocau cerul pentru a desfereca ploile. Este o zi de mare sărbătoare, pentru creștini, așadar, care se celebrează cu dezlegare la pește și la vin, anunțând sfârșitul celui mai lung și mai greu post, dar și începutul Săptămânii Mari, aceea în care Iisus a fost arestat, chinuit, batjocorit și, în cele din urmă, răstignit pe cruce”.
(Gheorghe Secheșan, Pomul sacru al tradiției românești, ed. Universității de Vest, Timișoara, 2021)
Documentare realizată de Angelica Buzoianu, bibliograf