„AGRICULTURA a fost şi este până astăzi considerată ca ocupaţiunea cea mai proprie nu numai pentru prosperitatea materială, dară şi pentru păstrarea şi întărirea spiritului de familie şi a bunelor moravuri. Noi, românii, în particular, datorăm agriculturii pe lângă existenţa noastră politică şi socială, păstrarea naţionalităţii noastre, a datinilor şi deprinderilor pe care se întemeiază latinitatea naţiunii noastre”.
(P.S. Aurelian, „Terra nostra, schiţe economice asupra României”, 1875)
Amplasat la intrarea dinspre Urziceni a municipiului Slobozia, înconjurat de unul dintre cele mai frumoase şi bine întreţinute parcuri din localitate, Muzeul Naţional al Agriculturii a intrat, în primăvara anului 2005, prin donaţie, în posesia clădirii fostei Ferme Model de la Perieţi , „cea mai mare fermă producătoare de seminţe de legume şi flori din Europa de Răsărit” (1/2 sec – XX/1935-1949), monument de istorie agrară (poziţia 23 B 115 pe Lista Patrimoniului Cultural Naţional; IL-II-a-B-14153 pe Lista Monumentelor Istorice a Judeţului Ialomiţa).
Cuprinzând o suprafaţă de 5,4 ha şi 18 clădiri (conac, magazii, grajduri, P+1/zilieri, turn de apă ş.a.), ferma a fost donată de către doamna ing. Ileana STOIANOVICI, la iniţiativa domnului Răzvan CIUCĂ. Obiectivul constituie una dintre priorităţile muzeului, scopul pe care ni l-am propus fiind de reabilitare, menţinere şi valorificare – personalizare a clădirilor şi terenului aferent (culturi agricole şi alei pietonale, parc).
Ferma model de la Perieţi, considerată „cea mai mare fermă din răsăritul Europei”, este opera lui Aureliu I. POPESCU, în 1933, secretar general al Ministerului de Industrie şi Comerţ, director general la Monopolu Alcoolului din Ministerul de Finanţe, persoană erudită.
După un divorţ, în 1934, acesta se căsătoreşte cu Lelia URDĂRIANU, artist plastic, descendentă – pe linie paternă – din vechea familie boierească a Urdărienilor şi – pe linie maternă – dintr-o familie de origine franceză. Lelia Urdărianu a moştenit de la primul său soţ – Ion STOIANOVICI, decedat în 1926 – Domeniul Perieţi. Aici, la Perieţi, se vor stabili soţii Popescu, între anii 1935-1949, până când ferma va fi supusă naţionalizării.
După ce a pus bazele primei ferme horticole producătoare de seminţe de legume şi flori din România, Aureliu I. Popescu avea să îndure după naţionalizare, o serie de umilinţe, de întâmplări dramatice, totul culminând cu condamnarea lui în 1950 pentru „crimă de război” la 3 ani de închisoare corecţională şi i se confiscă averea. Condamnat şi a doua oară, pentru „pretinse critici”, este graţiat în 1963 şi va muri în 1967.
Fiica vitregă a lui Aureliu Popescu, Ileana Stoianovici, avea să descopere tainele agronomiei pe domeniul de la Perieţi, pe care îl primeşte pentru scurt timp – un an înaintea naţionalizării – în administrare.
Ferma de la Perieţi era organizată ca fermă cu circuit închis, în care „cultura diferitelor plante şi legume pentru sămânţă, producerea plantelor-mume (semincerilor) în grădina de legume”, făcută după asolamentul de 4 ani de tip Norfolk, era corelată cu „crescătoria model de porci şi vaci de rasă, care consuma toate deşeurile fermei şi îl valorifica la maximum, procurând împreună cu animalele de muncă – boi şi cai – bălegarul necesar pentru confecţionarea răsadniţelor şi îngrăşarea raţională a terenului, pentru grădinărie, constituie circuitul ideal în economia fermei (…). Grajdurile spaţioase, bine întreţinute şi aerisite, pot fi socotite, fără ezitare, ca model. Raţiile de hrană pentru diferite specii şi categorii de animale, vite de muncă, vite de rentă, tineret, scroafe a făta etc. – prepararea hranei în condiţiuni perfecte de igienă, maşini speciale pentru făcut uruială şi tocat furaje şi instalaţii speciale pentru păstrat şi preparat furajele şi hrana concentrată – platformă de gunoi, cisterne de beton pentru colectarea urinei, pompe pentru scos urina din bazine, saca pentru transportat şi maşină pentru împrăştiat urina, dovedesc spiritul de iniţiativă şi competinţă a proprietarului, care a ştiut să prevadă totul, până la cele mai mici amănunte, să folosească şi să valorifice toate produsele fermei în cele mai bune condiţiuni” (2 iulie 1945).
Ferma avea şi un important caracter social, anual utilizând circa 100.000 zile de lucru, dând posibilitatea lucrătorilor din comunele învecinate să-şi găsească ocupaţie în tot timpul anului. în 1946, lucra un contingent de circa 70 de angajaţi lunar, cu salarii de 40 000 – 80 000 lei, întreţinere completă şi un sac de porumb sau de grâu, lunar. Aureliu I. Popescu a fost primul care a înzestrat ţăranii cu maşini agricole printr-un Cămin Cultural cu un capital de 500 000 lei în 1937, capital procurat sau donat de membrii familiei sale. Cu plata în rate de 2-4 ani, ţăranii au reuşit să-şi procure 14 semănători, zeci de pluguri şi grape.
Asupra concepţiei organizatorice şi amplorii rezultatelor obţinute la ferma model de la Perieţi, câteva aprecieri oficiale sunt relevante: Ferma putea servi „drept model chiar peste graniţele ţării noastre” („Raport al Ministerului Agriculturii şi Domeniilor”, 6 martie 1946), în Memoriul asupra Fermei model Perieţi din 1947 afirmându-se, pe drept, că era „cea mai mare fermă de acest gen din Răsăritul Europei”. Acelaşi Raport M.A.D. preciza următoarele: „Locuinţa proprietarului, locuinţele personalului din administraţie (…), atelierele de tot felul, magazii şi depozite de cereale şi seminţe, produse şi materiale de tot felul, sunt (…) modele de construcţii de factură europeană, care rar se pot întâlni aşa de bine concepute şi asociate într-o singură fermă, nu numai la noi în ţară ci şi în diferite ţări din Apus”.
Îndeplinind o importantă funcţie economică, ferma model de la Perieţi era unica întreprindere complet utilată pentru producerea, selecţionarea, ameliorarea şi curăţirea seminţelor de legume, fiind capabile să satisfacă mai mult de jumătate din nevoile ţării. Aici s-au elaborat studii şi au fost promovate „experimentări şi culturi comparative vaste”, din lumea agricolă europeană, împreună cu Institutul de Cercetări Agronomice al României.
Ce a urmat la ferma de la Perieţi după naţionalizare, demonstrează încă o dată eşecul unui sistem în care dezinteresul, demagogia, lipsa motivaţiei şi a spiritului gospodăresc au săpat adânc şi ireversibil. La 10 martie 1949 (păstrăm în Arhiva MNA Procesul-verbal), pentru „desăvârşirea Reformei Agrare” se va trece şi la „luarea în primire a bunurilor fostei proprietăţi Ferma Model Perieţi”, după ce, din 1945 şi până în 1949, proprietatea lui Aureliu Popescu mai fusese supusă la ajustări în numele unei justiţii care avea să transforme satul românesc într-un spaţiu croit după modelul colhozurilor.
Sus-amintitul Proces-verbal conţine un număr de 101 „agricole”, cuprinzând la capitolul „inventar mort” tractoare Lanz Bulldog, pluguri şi boroane Rud Sack, pluguri cu tracţiune animală Melichar, secerători-legători şi cositoare I.H.C., batoze pentru cereale Hofher şi Stahl Lanz, selectoare Hofher şi Petkus, motoare Ganz, Robot, Rieger sau Siedling, camioane etc. La categoria „inventar viu„, se menţionează un număr de 538 animale (cai, boi de prăşilă şi rentă, porci, oi etc.) şi păsări. Valoarea totală a acestora se ridica (în 1949!) la 49 530 384 lei. Aureliu Popescu nu a fost iertat nici măcar de cratiţe, ceaune, saltele de paie sau feţe de pernă, pentru ca, în urma unor „procese” aberante, să fie condamnat la ani grei de detenţie.
Documentele au fost donate, în 1994, Muzeului Naţional al Agriculturii de doamna Ileana Stoianovici, destoinic inginer agronom, fiica Leliei Urdărianu. Acestea se regăsesc în Fondul Stoianovici al muzeului – în total 6 000, reprezentând: arhivă istorică şi memorială, artă plastică (pictură şi grafică), artizanat, podoabe, obiecte de uz casnic şi personal, publicaţii discuri, piese de mobilier.