Din seria ”Rețete cu poveste”, Muzeul Național al Agriculturii prezintă:
Dulceață de trandafiri
”Chiar dacă vremea din acestă lună a fost capricioasă, trandafirul din grădina mamei a înflorit, așa că, frumoasele flori parfumate s-au transformat într-o înmiresmată și rubinie dulceață. Dulceața acesta care scârțâie puțin în dinți, îmi amintește de duminicile în care mama primea vizita prietenei sale, dna David, fostă învățătoare în Slobozia, o doamnă micuță, întotdeauna îmbrăcată în niște taioare impecabile, făcute de croitoreasa ei, nu cumpărate, cu parul scurt, buclat, coafată impecabil și vopsită cu Cromoplatin 5 la coaforul de la Casa Modei. Răspândea o dâră de parfum Rococo atunci când mergea sau când își mișca mâinile cu degetele încărcate de inele vintage din argint. Când venea, apărea și tava cu farfuriuțele cu dulceață de trandafiri și paharele aburite, cu apă rece. Stăteam gură-cască, cu urechile ciulite la ce vorbeau, până când îmi terminam și eu porția mea de dulceață, ”nu multă, că strică dinții” și eram trimisă la joacă. Rețeta mamei de dulceață de trandafiri era următoarea: la 100 de flori de trandafir (cca. 300 g), se făcea un sirop din trei pahare de 200 ml de apă și 1 kg de zahăr. Petalelor de trandafir le era tăiată cu o forfecuță, partea galbenă de la bază și erau frecate cu un ”degetar” de sare de lămâie (eu folosesc zeama de lămâie, e mai sănătoasă). Se punea siropul la fiert și când se lega, se puneau petalele de trandafiri. Se aduna spuma care se forma și se adăugau două linguri de zeamă de lămâie. Se încearca punând câțiva stropi pe marginea farfuriei. Dacă se ”adunau”, înseamna că dulceața este gata. Părțile galbene rămase erau puse într-o sticlă de lapte, dintr-aceea cu gâtul larg și se acopereau cu zahăr. Se lăsau cam o săptămână să se ”maronească” și se adăuga țuică. Ieșea un lichior foarte bun, fin, parfumat! ”
Petre-Filip Magdalena, muzeograf
Foto: Androne Teofil
