Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
Document de expropriere
În patrimoniul Muzeului Naţional al Agriculturii există un document, datat în 1867, care are un text rectificativ din 1879, un manuscris cu alfabet chirilic. Aici se prezintă detaliat modul de expropriere a pământului de la moşnenii Lăscoieni şi împroprietărire a unui număr de clăcaşi. Această expropriere este realizată pe baza legii de împroprietărire şi formare de noi plăşi din anul 1864.
În document se prezintă în clar numele clăcaşilor care vor primi atât lot pentru construirea locuinţei – casei, cât şi un anumit număr de stânjeni la câmp, pământ necesar pentru a asigura hrana. Această expropriere se face prin întărirea cu actul de faţă, dar şi prin marcarea cu „moşoroi”/ridicătură de pământ care delimita şi întărea proprietatea.
Interesant este că numele clăcaşilor se menţionează, dar al moşnenilor nu este trecut ]n document. Aceasta ne trimite la concluzia că moşnenii aveau pământul în devălmăşie, la fel ca şi dreptul de proprietate, fiind o entitate colectivă, fără a fi amintiţi ca persoane distincte.
Actul de faţă este, de altfel, şi un act de confirmare a muncii efectuate de inginerul hotarnic, membru al Comisiei de constatare, privind împărţirea loturilor, delimitarea strictă de celelalte teritorii aflate în continuare în proprietatea moşnenilor sau/şi a vecinilor.
Pentru a înţelege vechea organizare a treburilor inginereşti, vă prezint câteva fraze din documentul original, transliterat şi adus la forma actuală de punctuaţie: „având iarăşi în vedere dispozitoarele lucrări făcute de Comisia Constatatoare, şi sunt depuse la primăria comunei Perieţi, de care depinde această proprietate a noastră, numită Lăscoiu, unde se hotărăşte ca să dăm, noi proprietarii aceştii moşii, şapte pogoane, 19 prăjini lui Stoica Berbec, asemenea lui Pavel Munteanu, lui Serafim Munteanu, Constandin Munteanu şi lui Coman Onişca, care se adună pogoane 38, prăjini 23. Asemenea hotărăşte că iarăşi la fiecare să mai dăm câte 498 stânjeni pătraţi, pentru casa care o vor ridica, în care intră acei nouăzeci şi opt stânjeni pentru drumuri, ce însemnează peste tot: locurile de casă, un pogon 14/24 şi 48 stânjeni pătraţi, iar suma totală a pogoanelor este de 40 pogoane 13/24 şi 48 stânjeni pătraţi.”
Apoi se detaliază succint fiecare „trăsură”/linie existentă pe noua hartă a împroprietăririi, fiecare delimitare şi cum arată aceasta, precum şi vecinii existenţi în acea perioadă cu loturile nou înfiinţate: „La împlinirea lor, am făcut moşoroi cu piatră, adică pe latura dinspre vecinătatea cu Perieţi, partea de la Păltinenc şi de la acel moşoroi de unde am destinat începerea pogoanelor lăcuitorilor, am tras pe hotar spre trăsura a şasea, până unde am împlinit stânjeni 883 şi am făcut moşoroi, puind şi piatră. De la acest punct unde s-au împlinit stânjeni 883, am tras d’a curmezişul moşii spre Motâlva, până unde s-au împlinit stânjeni 60 şi am pus piatră, făcând moşoroi deasupra.”
Având în vedere complexitatea actului şi importanţa sa ca mod de organizare a unei hărţi de tip cadastru putem afirma că acest act are o mare importanţă, ajutându-ne pe noi, cei de astăzi, să înţelegem complexitatea unei munci inginereşti din vechime care nu avea la bază înregistrarea fotografică sau instrumentele dotate cu GPS din ziua de astăzi. Putem spune că munca inginerului era foarte bine organizată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea.
Muzeograf Andreea Panait