Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
CASCA DE USCAT PĂRUL.
Istoria căștii de uscat părul nu este prea bine cunoscută. Până nu demult, în frizeriile specializate în tunsori pentru femei sau coaforuri, casca de uscat părul făcea parte din instrumentarul obligatoriu, folosindu-se și în prezent.
Invenția a fost consemnată la sfârșitul secolului al XIX-lea, în 1888, în Statele Unite ale Americii și îi aparține lui Alexandre Ferdinand Godefroy. Care a fost motivul principal al unei astfel de invenții? Dacă pe timpul sezonului de vară se putea recurge la uscarea naturală la soare, în timpul anotimpurilor umede și reci, uscarea părului într-un timp mai scurt și fără alte neajunsuri era aproape imposibil, mai ales a unui păr lung și des.
Inventatorul francez Alexandre Ferdinand Godefroy a găsit o soluție ingenioasă, însă clientul trebuia, o perioadă de timp, să stea sub un capac metalic conectat cu un furtun prin care se transmitea aer cald de la o sobă cu gaz.
Nici măcar inventatorul nu a bănuit amploarea pe care o va căpăta această invenție, un număr uriaș de cliente luând cu asalt saloanele de coafură. El și-a perfecționat invenția, construind, în 1895, primul model de cască metalică conectată la un sistem electric, care a rămas aproape neschimbat până în ziua de astăzi. Tot el a brevetat și vasul de spălare a părului, după o concepție modernă.
În expoziția permanentă ”La pas în lumea satului”, publicul vizitator poate vedea o astfel de cască pentru uscat părul, într-o alveolă special amenajată, alături de alte ustensile de frizerie-coafură din perioada interbelică.
Muzeograf Fideliu Rubinescu-Ostriceanu
Foto: Elena Slujitoru