La 25 martie are loc una dintre cele mai mari sărbători prepascale și, în același timp, ale creștinătății, și anume Bunavestirea. Tot pe 25 martie se împlinesc 28 de ani de la deschiderea pentru public a Muzeului Național al Agriculturii și, în aceeași zi, se sărbătorește și hramul Bisericii de lemn ”Sf. Nicolae”, care face parte din patrimoniul nostru, monument istoric şi de arhitectură sec. XVIII (aflat la poziţia 23B011 pe Lista Patrimoniului Cultural Naţional şi IL-II-m-A-14075 pe Lista Monumentelor Istorice din Judeţul Ialomiţa). Biserica a fost strămutată în parcul muzeului în toamna anului 2000 și asigură serviciile rânduite de cultul creştin-ortodox, pentru Parohia „Bunavestire”, reprezentând un important reper religios, cultural şi turistic.
Potrivit credințelor, în această zi Fecioara Maria a fost vestită, de către Arhanghelul Gabriel, de faptul că va naște Pruncul Divin, Fiul lui Dumnezeu. Este o sărbătoare care se celebrează cu ținerea liturghiei întregi, fiind ziua în care este și dezlegare, căci ne aflăm, acum, în plin post. Dezlegarea de a mânca pește reprezintă o reminiscență a vremurilor în care postul se ținea doar cu sec (post negru, adică). Aceasta pentru că peștele este simbolul lui Hristos și, în același timp, icoana creștinului, dezlegarea la pește ilustrând importanța covârșitoare, pentru mântuirea întregii omeniri, a evenimentului.
”În tradiția populară această zi este cunoscută sub numele de Blagoveștenia. Potrivit credințelor, acum se întorc rândunelele și începe să cânte cucul. Tot la această dată, la pragul dintre iarnă și vară, frig și căldură, întuneric și lumină, bine și rău au loc anumite practici, menite să alunge răul și spiritele malefice, dar și, pragmatic, să alunge șerpii de pe lângă casă, omizile și insectele din livezi: afumarea cu tămâie și cârpe arse a clădirilor, curților și vitelor. Producerea de zgomote (tragerea unui clopoțel, lovirea fiarelor), aprinderea focurilor în grădini și în livezi se înscriu în același scenariu. Zi a fertilității divine, ea este una și a altor elemente ale naturii înconjurătoare, cum ar fi, de pildă, pomii. Astfel, la rădăcina prunilor se varsă câteva picături din licoarea ”magică” (țuică, adică), iar dacă pomul nu a mai rodit de câțiva ani, el este amenințat cu tăierea.
Trebuie să spunem însă că țăranul român nu considera această zi ca fiind la fel de fastă pentru întreaga fire: astfel, din ouăle puse în cuib pentru clocit în această zi nu vor ieși pui vii, nu se vor naște viței zămisliți acum, și nici nu va ieși porumb din boabele semănate azi.”
(Gheorghe Secheșan, Pomul sacru al tradiției românești, ed. Universității de Vest, Timișoara, 2021)
”În ziua de Bunavestire se dezleagă limba tuturor păsărilor pentru a cânta, mai ales cea a cucului, care toată iarna a fost uliu, iar la Bunavestire se preface iarăși în cuc… Ca nu cumva cucul să-i surprindă nepregătiți, fiecare are grijă să aibă asupra lui bani, să nu fie flămânzi sau supărați, pentru ca în decursul anului să fie tot așa cum i-a găsit…
Se face un foc în curte, în fața ușii, și lângă el sunt puse pâine, sare, o cofă cu apă, ca să se încălzească îngerii, să mănânce și să bea apă. Pâinea și sarea sunt date apoi de pomană.
Se obișnuia să se slobozească albinele printr-o potcoavă, să fie tari peste an ca fierul. Cel care le-a dat drumul nu trebuie să iasă în ziua aceea din ogradă și, după ce le-a dat drumul, trebuia să se așeze puțin jos, să nu fugă roii.
Se înconjură casa cu tămâie, ca nicio dihanie să nu se apropie de casă. Sunt afumați pomii fructiferi.
Dacă în ziua de Blagoveștenie va fi frumos, are să fie anul bun; dacă până la amiază va ploua și apoi va fi frumos, are să fie toamna lungă și se vor putea strânge recoltele, dar de va fi ploaie și soare amestecat, nu-i anul bun… Dacă pe la Bunavestire se află frunză verde, va fi un an cu belșug.
Dacă vrea cineva să fie în decursul anului pescar bun, să poată prinde mult pește, se zice că e bine să se ducă în ziua de Bunavestire la biserică, să ia acolo anaforă și să meargă după aceea la pește. Și care pește îl va prinde mai întâi, să-i pună o fărămătură de anaforă în gură și apoi să zică: ”Du-te! Și cu câți te vei întâlni, spune-le la toți să vină la mine!” Și cu aceasta să-l lase iar în apă. Făcând aceasta, se crede că peste tot anul, când va merge a pescui, va fi foarte norocos…
Cum va fi timpul în ziua de Bunavestire, așa va fi și în ziua de Paști. De multe griji va scapa plugarul dacă în noaptea de Bunavestire va fi senin.”
(Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, ed. Paideia, București, 2009)
”Să muncești de Bunavestire este un păcat de neînchipuit. Cică dacă ar măcina unul mălai și din mălai ar face o mămăligă pe care ar arunca-o în apă, peștii care ar mânca din ea ar muri… Se duc vitele la păscut. Hainele se scot la aerisit. Oamenii se spală pe corp cu apă de nea ca să scape de purici…Vânătorii, în anumite locuri, merg la biserică și iau anafură. Fac o gaură într-un pom, pun anafură în ea, astupă și țintesc. Glonțul va nimeri drept în anafură și va curge sânge. Peste an, vânătorul va fi un țintaș bun.”
(Irina Nicolau, Ghidul sărbătorilor românești, ed. Humanitas, București, 1998)
”Cântatul cucului înveselea pe toți oamenii. Se credea că dacă auzi prima dată cucul cântând în față sau în dreapta vei avea un an bun, iar dacă îl auzi cântând în spate sau în stânga e semn rău. Când auzi cucul cântând dacă omul are bani și pâine la el este bine să arunce un ban și o bucată de pâine spre cuc pentru ca anul să fie mănos. Oamenii când auzeau prima dată cucul cântând numărau de câte ori cântă crezând că atâția ani vor trăi.”
(Ioan Tomșa, Simona Munteanu, Calendarul țăranului român de la sfârșitul secolului al XIX-lea, ed. Mediamira, Cluj-Napoca, 2003)
Angelica Buzoianu, bibliograf
Foto: Ștefan Olteanu