BISERICA DE LEMN „POIANA”

 

            Biserica de Lemn „Poiana”, cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae şi hramul Buna Vestire, este un document original şi autentic de istorie şi arhitectură, unul dintre cele mai reprezentative monumente din Ialomiţa, înscris pe Lista monumentelor istorice la poziţia IL-II-m-A-14075.                                                                                                                                                                                                                                                                                   

Prima atestare documentară a Bisericii de lemn „Poiana” o reprezintă lespedea de piatră aflată în pridvorul bisericii, ce datează din anul 1737 şi aparţine ctitorului acesteia, boierul Răducan Târcă, împreună cu moşnenii proprietari ai pământului. Pe lespedea de mormânt sunt înscrise cu caractere chirilice în relief: „Subt această piatră odihnescu oasele robi lui Dumnezeu Chirca Stana Dragomirri Zafta Dumitraşco Petco Gheorghe Tudorache Dobra Maria Tudoria şi copii Voica Păunia Dragomir Dumitraşco Velica Maria Tudora Stan Pena Matei Rada i Cucea Dumitra Dobra Zamfira Ivan Zaharia Pavel 1737 ”.

În 1775 este menţionată documentar înfiinţarea, în Biserica de la Poiana de Jos, a unei şcoli cu doi preoţi şi un dascăl.

Fondul vechi de icoane şi uşile împărăteşti datează din secolele XVIII-XIX.

În jurul anului 1900, biserica este scoasă din cult.

În anii ’50, din cauza inundaţiilor, biserica a fost aproape definitiv abandonată. Sătenii i-au refăcut acoperişul frânt de furtună. De la biserică au fost înstrăinate uşile de la catapeteasmă, icoanele, cărţile vechi, clopotul.

La iniţiativa şi prin strădania domnului Răzvan Ciucă (director al Muzeului Judeţean Ialomiţa în perioada 1977-1980, 1984-1989, 2001-2002 şi director al Muzeului Naţional al Agriculturii, în perioada 1990-2011), în 1979 biserica a fost mutată de la Poiana de Jos şi a fost refăcută la Poiana de Sus, iar în anul 2000 a fost strămutată la Slobozia, în parcul Muzeului Naţional al Agriculturii, unde a fost resfinţită la 17 decembrie de P.S. dr. Damaschin Coravu, Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor. Astfel, s-a născut o nouă parohie -”Buna Vestire”, al cărei preot paroh este Dragoş Gabriel Stanciu.

Bolta bisericii, fiind deteriorată, a fost refăcută şi  pictată în 2001 de artistul Ion Nicodim, în tehnica ulei pe pânză – o alegorie la tema Euharistiei, tot el fiind şi autorul candelabrului, sculptat în lemn de stejar (Heruvimi ţinând în mâini făclii).

Icoanele din registrele superioare ale actualei catapetesme, uşile diaconeşti şi prăznicarele sunt realizate de pictorul Ion Grigorescu în perioada 2003 – 2004.

Pisania, cioplită în lemn, a fost realizată de artistul Gabriel Manole.

 

Patrimoniul bisericii mai cuprinde sfinte potire, discuri, copii, steluţe, candele şi cădelniţe (aurite, argintate sau cositorite (sec. XVIII – XIX), cărţi vechi de cult (sec. XVIII – sec. XX), tetrapodul la care a slujit Sfântul Calinic de la Cernica.

Pe platou, în faţa bisericii, se află două cruci de piatră. Prima este datată 1889 şi se presupune că ar fi aparţinut unuia dintre ultimii preoţi care au slujit la Biserica de la Poiana. Este cioplită în tehnica decorativă méplat, cu un text inscripţionat în limba română, dar cu caractere chirilice, cu numele celor care au ridicat crucea şi simbolurile: pasărea sufletului – Sfântul Duh, biserica cu trei turle, brazi îmbrăţişaţi şi un soare în glastră. A doua cruce, datată 1877, este realizată în aceeaşi tehnică şi poartă simbolurile: crucea, pasărea sufletului – Sfântul Duh, Serafim.

Biserica de lemn Poiana asigură toate serviciile religioase pentru Parohia „Buna Vestire”, devenind un important reper religios şi cultural. În jurul ei, şi în strânsă legătură cu Muzeul Naţional al Agriculturii, se desfăşoară periodic evenimente culturale de aleasă ţinută.

 

                                                                                                                   Biserica de Lemn „Poiana”

 

  Lespedea de piatră din pridvorul bisericii (atestare documentară)

 

                                                                                                                                                                       Brâu în torsadă

 

                                                                                                                                                                   Interior biserică

 

                                                                                                                                                                              Bolta bisericii

 

                                                                                                                          Mântuitorul, sec. XIX

 

                                                                                                                      Maica Domnului, sec. XIX

 

                                                                                                                           Colindători din Ialomiţa la Biserica de lemn „Poiana”

 

Satele cu biserici de lemn se încadrează în fondul de bază al aşezărilor rurale româneşti de tip adunat, caracterizat prin stabilitate. Totodată, bisericile româneşti sunt parte integrantă a marii familii a bisericilor de lemn din Europa.

Biserica „Poiana” (după numele satului de unde provine) este un document original şi autentic de istorie şi arhitectură, înscris pe Lista monumentelor istorice.

Atestată în 1737 (1747 – ?), vezi lespedea de mormânt din piatră şi documentul din pristolul altarului), biserica a fost construită din bârne de stejar (late până la 70 cm.), cioplite din bardă şi secure. Acoperişul din şindrilă este unic pentru toată clădirea, cu excepţia turnului – clopotniţă (probabil, o adăugire ulterioară).

Planul bisericii s-a păstrat intact: navă dreptunghiulară alungită (16,10×6,30 m.), continuată cu o absidă (altarul) cu patru laturi dispuse într-un contur semicircular. Intrarea se face printr-un pridvor deschis, continuat cu pronaosul (tinda femeilor), naosul şi altarul cu o mică fereastră dispusă în axul bisericii. Bolta naosului şi altarului are formă semicilindrică, sprijinită pe arcuri-nervuri şi tăvănită cu scânduri de brad. Iniţial în biserică au fost dale de piatră, care după strămutare au fost înlocuite cu duşumea de scândură de brad. Dalele s-au păstrat doar la solee.

Principalele elemente decorative sunt brâul în torsadă („funie”, „Sânul lui Avram”, „Veşnicia”) şi Sfânta Masă din altar, susţinută de patru stâlpi (4 evanghelişti sculptaţi cu elemente decorative feudale).

Alte elemente decorative s-au păstrat la grinzi, stâlpii pridvorului şi strane.

Bolta a fost pictată în 2001 de vestitul pictor Ion Nicodim. Pictura  reprezintă o alegorie la tema Euharistiei. Se adaugă, în partea altarului, Sfânta Fecioară cu pruncul. Sunt evidente influenţele stilistice provenind din iconografia populară dar şi din cea a Occidentului. Fondul vechi de icoane datează din perioada cuprinsă între secolele XVIII – înc. XX. Icoanele de la catapeteasmă şi prăznicarele sunt pictate de un alt pictor renumit, Ion Grigorescu.

Biserica este împodobită cu scoarţe vechi (covoare ţărăneşti datate 1926, 1932 etc.), ştergare şi feţe de masă primite prin donaţie.

Patrimoniul bisericii mai cuprinde sfinte potire, discuri, copii, steluţe, tăvi, candele şi cădelniţe (aurite, argintate sau cositorite; sec. XVIII – XIX,), cărţi vechi de cult (sec. XVIII – începutul sec. XX), tetrapodul la care a slujit Sfântul Calinic de la Cernica, candelabrul dăruit de artistul plastic Ion Nicodim, în ultimele lui clipe de viaţă.

În preajma bisericii se află alte podoabe sculptate în piatră: colaci de puţ (1853, 1937),   însemne    funerare  etc.

***

•    În 1775, la biserică este menţionată documentar înfiinţarea unei şcoli cu doi preoţi şi un dascăl.

•    La sfârşitul sec. al XIX-lea biserica a fost abandonată.

•  În anul 1979, Răzvan Ciucă, director pe atunci la Muzeul Judeţean Ialomiţa, iniţiază (obţinând şi fonduri materiale) refacerea bisericii pe un alt amplasament: Poiana de Sus.

•  În anul 2000, acest impresionant document de arhitectură veche românească este strămutat la Slobozia, în parcul din jurul Muzeului Naţional al Agriculturii, prin iniţiativa lui Răzvan Ciucă şi cu sprijinul material al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Damaschin Coravu, şi al Consiliului Judeţean Ialomiţa (preşedinte Gheorghe Savu).

 

Prin corespondenţa inedită cu Biserica, MNA a iniţiat şi organizat într-un timp de aproape 7 ani circa 60 de evenimente, structurate pe programe şi proiecte constând din expoziţii interactive, demonstraţii şi ateliere de lucru (“Casa Pâinii“, “Sărbătoarea Caloianului. Însemne pentru ploaie şi holdă”, “Minunea zilnică”, “Dumnezeu stă în detalii”, “Citind cuvântul Domnului prin copii”, “Clopote şi ceasuri de turn“, o extraordinară expoziţie realizată împreună cu celebra firmă Grossmayer – Tirol; “Etnologia oului de Paşti” – suită de ateliere şi expoziţii în ciclul pascal; “Sub zare de soare“, festival de colinde şi obiceiuri de iarnă. Evenimentele s-au desfăşurat în colaborare cu etnologi, muzeografi, teologi, cadre didactice, agricultori, ţărani, şi au atras mii de vizitatori. Hramurile (sărbători dedicate patronilor bisericii, însoţite de serviciul divin şi urmate de agape, rânduite la biserica noastră de Sfântul Nicolae şi de Bunavestire), autentice secvenţe de viaţă socială, adună anual aproape 500 de credincioşi, din parohie, oraş şi judeţele învecinate. Ele sunt însoţite întotdeauna de concerte şi expoziţii.

 

In perioada 2002-2003, Parohia Bunavestire în parteneriat cu fundaţia nonguvernamentală World Vision România şi Muzeul Naţional al Agriculturii au organizat programul “Sfat bun“, program de catehizare, asistenţă socială şi alfabetizare, adresat copiilor cu probleme sociale (orfani, fără locuinţă). Copiii au participat la cursuri susţinute de preoţi, învăţători, profesori şi muzeografi. (30 de adolescenţi şi copii din Slobozia).

Şcoala muzeografică de la MNA a devenit în timp recunoscută şi căutată prin strădania sa de a conserva tradiţiile agrare în spiritul puterii mântuitoare a Învierii lui Hristos. Stă mărturie mulţimea aprecierilor din mass-media şi, repetăm, numărul mare de vizitatori (circa 30.000 anual), remarcabil pentru un complex muzeal „de provincie”, dintr-o reşedinţă care are circa 55.000 locuitori.

În cazul său special, MNA a ştiut să păstreze legături trainice cu unele din marile familii de agricultori din trecut (Seceleanu, Pană, Cornăţeanu, Popescu, Fuerea). A primit de la aceştia importante donaţii, i-a pomenit la liturghie şi le-a consacrat evenimente de recunoştinţă pentru tot ce au însemnat în istoria ţării şi a bisericii ortodoxe române.

Omul contemporan şi lumea sa de azi, aflată la limita pulverizării spirituale, tind spre regăsirea rădăcinii comune a Cultului şi Culturii din zorii umanităţii.

 

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *