COMUNICAT

           Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Slobozia, Ialomița, organizează, joi, 14 martie 2024, orele 14,00, la Muzeul Național al Agriculturii, o nouă ediție a expoziției Salonul de primăvară, unde sunt prezenți artiști plastici care aduc în prim-plan ultimele provocări, căutări și realizări artistice, din pictură, grafică, sculptură, ceramică și arte decorative, fiind prezentate publicului lucrări recente și de calitate.

O astfel de manifestare este, potrivit criticului de artă Ana Amelia Dincă, un bun prilej de diagnoză asupra fenomenului artistic local, care intră în concurență cu cel național, prin toate subtilitățile de limbaj care evidențiază libertatea, imaginația și originalitatea participanților.

Cu implicarea Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Slobozia, Ialomița, s-a reușit ca, timp de 24 de ani, arta plastică să fie în centrul atenției publicului, an de an mai numeros și mai interesat.

Prof.dr. Gheorghe Petre,

Președintele Uniunii Artiștilor Plastici,

Filiala  Slobozia, Ialomița

https://www.facebook.com/muzeulagriculturiislobozia/videos/780238013976956?locale=ro_RO

Expoziția „Salonul de primăvară” 2024, cu lucrări ale artiștilor plastici ialomițeni, membri ai Filialei Slobozia – Ialomița a Uniunii Artiștilor Plastici din România, a fost vernisată astăzi, 14 martie 2024, în prezența vicepreședintelui Consiliului Județean Ialomița, domnul Cătălin Grigore, și a unui numeros public.

Sari la conținut