Muzeul Naţional al Agriculturii prezintă:
24 Iunie: Sf. Ioan de Vară. Drăgaica sau Sânzienele.
În această zi, Biserica sărbătoreşte ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cel numit în cărţile religioase „Luceafărul” pentru felul în care pregăteşte naşterea „Soarelui”, Iisus Hristos, dar şi ziua morţii sfinţilor, adică ziua naşterii lor pentru viaţa veşnică.
În unele locuri din ţară, „greutatea sărbătorii” este dată de relaţia cu zeiţa agrară, protectoare a lanurilor de grâu şi a femeilor măritate, Sânziana (în Oltenia, Banat, Transilvania, Maramureş, Bucovina) sau Drăgaica (în Muntenia, Dobrogea, sudul şi centrul Moldovei). Aceasta se naşte la 9 martie, ziua echinocţiului de primăvară în Calendarul Iulian, la moartea Babei Dochia, şi se maturizează până la 24 iunie, ziua solstiţiului de vară în Calendarul Gregorian, când înfloreşte planta ce-i poartă numele.
În această zi, fetele culeg florile albe sau galbene, denumite sânziene, îşi împletesc din ele cununi şi cingători pe care le poartă peste zi, iar seara le pun la uscat pentru leacuri şi cosmetice. Cununile se pun pe casă, fiecare membru al familiei având cununa sa. După felul în care se usucă, sunt luate de vânt sau cad, cununile vestesc cine va avea noroc peste an, cine se va căsători, cine va muri.
De Sânziene se strâng plante de leac. Până la Rusalii plantele nu erau bune, erau considerate „ciupite” de Iele, dar acum se culeg pentru tot felul de boli şi vrăji. În această noapte, se poate găsi uşor şi iarba fiarelor, cea care descuie lacăte.
În sudul Munteniei, câteva fete frumoase se fac Drăgăici. Una se îmbracă în mireasă, cu rochie albă şi cunună împletită din flori de sânziene pe cap – însemn al cununiei. În timpul ceremoniei nupţiale, ea are puteri deosebite: dă miros florilor, dă bob grâului, vindecă bolile şi suferinţele oamenilor, apără holdele de grindină, furtuni, vijelii etc. După dansul Drăgaicei, apar primele semne că vara se întoarce spre iarnă: începe să scadă lungimea zilelor şi să se lungească nopţile, rădăcina grâului începe să se usuce şi să se coacă bobul, florile îşi pierd din miros, cucul încetează să mai cânte, se întoarce frunza pe ulm, plop, tei etc.
(Sursa: Ghinoiu Ion, Calendarul Ţăranului Român, Editura Fundaţiei PRO, Bucureşti, 1999; Nicolau Irina, Ghidul sărbătorilor româneşti, Editura Humanitas, Bucureşti, 1998)
Foto: Teofil Androne