Festivalul Vlăsiei (2011)

mna Lun, 13/06/2011 - 00:00
evenimente
expoziții

    Sărbătoarea a adunat, pe Platoul-canton, mii de persoane, locuitori ai satelor componente şi din localităţile învecinate, dar şi din Bucureşti. Festivalul a fost deschis de copiii din comună, care au cântat, au dansat, au recitat poezii şi au interpretat scenete în cadrul serbării de sfârşit de an şcolar.

Ca şi la alte manifestări unde MNA a fost prezent, cea mai mare atracţie au constituit-o expoziţiile „Povestea ţestului”, însoţită de demonstraţii practice de copt pâine la ţest, care a fost împărţită mulţimii de curioşi ce aştepta nerăbdătoare să-i afle gustul, şi „Drumul către pâine – arie de treierat cu maşini agricole de epocă” – unde copii, tineri, adulţi şi bătrâni au ţinut să vadă cum arde focul în locomobil şi cum funcţionează batoza, iar cei mai bătrâni au retrăit astfel anii tinereţii, când o asemenea lucrare o făceau în fiecare vară.

   Un interes aparte a stârnit privitorilor alegoria la mitul lui Vlad Ţepeş, care începe în Codrii Vlăsiei. În 1456, acesta îl învinge pe rivalul său, Vladislav Dan, la Târgşor, în liziera codrilor, îl trage în ţeapă şi se înscăunează pe tronul Ţării Româneşti. Insultat, Sultanul Mahomed al II-lea trimite un detaşament condus de begul de Nicopole să captureze „rebelul”. Otomanii sunt prinşi în capcană şi traşi în ţeapă, tot în aceşti codri. În ţepele ridicate pe Platoul-canton Moara Vlăsiei, în ziua de 12 iunie 2011, au fost trase relele societăţii contemporane: minciuna, hoţia, lenea, lăcomia, curvăsăria, sărăcia, salariile reduse cu 25 %, blatul, beţia, şomajul, trădarea, şpaga, corupţia, criza economică, ratele mari la bănci, vrăjeala electorală.

   În acest an, în programul Festivalului a fos cuprinsă şi încercarea de a realiza un  record gastronomic, acela de a prăji 240 de pui într-o tigaie uriaşă. Încă nu se ştie dacă recordul va fi omologat, însă e cert că din puii prăjiţi s-a înfruptat o mare mulţime de curioşi, care a urmărit întregul proces culinar. Ca şi la ediţia de anul trecut, la Festival s-au desfăşurat reconstituiri istorice, realizate de Asociaţia „Tradiţia Militară”, şi Târgul meşterilor populari. Pe platoul de la Canton au mai fost amenajate Luna Park şi standuri cu produse diverse. Toţi cei care au venit să se bucure de surprizele oferite de organizatori au avut la dispoziţie mâncare şi băutură la cele mai mici preţuri din România. Ziua s-a încheiat cu spectacolul susţinut de Ansamblul folcloric „Ciocârlia”, Maria Dragomiroiu, Mirabela Dauer, Elena Gheorghe şi alţi artişti de renume ai muzicii populare şi uşoare româneşti.