Biserica Poiana

mna Sâm, 17/05/2014 - 20:31
patrimoniul muzeului

Muzeul național al agriculturii şi biserica

 

I. Biserica „Poiana” - scurtă istorie şi descriere

    Satele cu biserici de lemn se încadrează în fondul de bază al aşezărilor rurale româneşti de tip adunat, caracterizat prin stabilitate. Totodată, bisericile româneşti sunt parte integrantă a marii familii a bisericilor de lemn din Europa.

    Biserica „Poiana” (după numele satului de unde provine) este un document original şi autentic de istorie şi arhitectură, înscris pe Lista monumentelor istorice.

Atestată în 1737 (1747 - ?), vezi lespedea de mormânt din piatră şi documentul din pristolul altarului), biserica a fost construită din bârne de stejar (late până la 70 cm.), cioplite din bardă şi secure. Acoperişul din şindrilă este unic pentru toată clădirea, cu excepţia turnului – clopotniţă (probabil, o adăugire ulterioară).

Planul bisericii s-a păstrat intact: navă dreptunghiulară alungită (16,10x6,30 m.), continuată cu o absidă (altarul) cu patru laturi dispuse într-un contur semicircular. Intrarea se face printr-un pridvor deschis, continuat cu pronaosul (tinda femeilor), naosul şi altarul cu o mică fereastră dispusă în axul bisericii. Bolta naosului şi altarului are formă semicilindrică, sprijinită pe arcuri-nervuri şi tăvănită cu scânduri de brad. Iniţial în biserică au fost dale de piatră, care după strămutare au fost înlocuite cu duşumea de scândură de brad. Dalele s-au păstrat doar la solee.

Principalele elemente decorative sunt brâul în torsadă („funie”, „Sânul lui Avram”, „Veşnicia”) şi Sfânta Masă din altar, susţinută de patru stâlpi (4 evanghelişti sculptaţi cu elemente decorative feudale).

Alte elemente decorative s-au păstrat la grinzi, stâlpii pridvorului şi strane.

Bolta a fost pictată în 2001 de vestitul pictor Ion Nicodim. Pictura  reprezintă o alegorie la tema Euharistiei. Se adaugă, în partea altarului, Sfânta Fecioară cu pruncul. Sunt evidente influenţele stilistice provenind din iconografia populară dar şi din cea a Occidentului. Fondul vechi de icoane datează din perioada cuprinsă între secolele XVIII – înc. XX. Icoanele de la catapeteasmă şi prăznicarele sunt pictate de un alt pictor renumit, Ion Grigorescu.

Biserica este împodobită cu scoarţe vechi (covoare ţărăneşti datate 1926, 1932 etc.), ştergare şi feţe de masă primite prin donaţie.

Patrimoniul bisericii mai cuprinde sfinte potire, discuri, copii, steluţe, tăvi, candele şi cădelniţe (aurite, argintate sau cositorite; sec. XVIII – XIX,), cărţi vechi de cult (sec. XVIII – începutul sec. XX), tetrapodul la care a slujit Sfântul Calinic de la Cernica, candelabrul dăruit de artistul plastic Ion Nicodim, în ultimele lui clipe de viaţă.

În preajma bisericii se află alte podoabe sculptate în piatră: colaci de puţ (1853, 1937), însemne funerare etc.



***



•    În 1775, la biserică este menţionată documentar înfiinţarea unei şcoli cu doi preoţi şi un dascăl.

•    La sfârşitul sec. al XIX-lea biserica a fost abandonată.

•  În anul 1979, Răzvan Ciucă, director pe atunci la Muzeul Judeţean Ialomiţa, iniţiază (obţinând şi fonduri materiale) refacerea bisericii pe un alt amplasament: Poiana de Sus.

•  În anul 2000, acest impresionant document de arhitectură veche românească este strămutat la Slobozia, în parcul din jurul Muzeului Naţional al Agriculturii, prin iniţiativa lui Răzvan Ciucă şi cu sprijinul material al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, Preasfinţitul Damaschin Coravu, şi al Consiliului Judeţean Ialomiţa (preşedinte Gheorghe Savu).

Implicarea domnului Răzvan Ciucă în istoria bisericii „Poiana” – un adevărat ctitor din timpul nostru – nu a fost singulară. Contribuţia sa a fost determinantă în salvarea, restaurarea şi redarea în cult a bisericii de lemn de la Dridu Snagov (monument istoric, sec. XVIII), în restaurarea bisericii Maia-Catargi (monument istoric, sec. XIX), şi în fondarea mănăstirii Frăţileşti-Sudiţi (pe locul fermei model a lui Aurelian Pană, ministru al agriculturii înainte de ultimul război mondial, şi în incinta căruia încă se mai află, într-o bună stare de conservare, două magazii de cereale unicate în lume).

 

 

II.    Repere teologice, sociale, artistice

 

La 17 Decembrie 2000, biserica a fost târnosită cu hramurile „Sfântul Ierarh Nicolae” şi „Bunavestire”. Reînvia un simbol al Eparhiei, se năştea o parohie („Bunavestire”) cu aproape 3000 de familii, şi în care aveau să se săvârşească slujbele obişnuite la toate bisericile de mir (liturghii, vecernii, acatiste ş.a.), peste 160 de cununii, 100 de botezuri şi 160 de înmormântări.

Spre deosebire, însă, de celelalte biserici de lemn din incinta muzeelor etnografice ale României (şi din lume, adăugăm noi), care sunt doar exponate muzeistice, etnocreştine – scria în 2002 jurnalistul şi scriitorul Ion Zubaşcu, în articolul "O iniţiativă creştină unică în România, Directorul unui muzeu slujeşte ca ipodiacon în biserica instituţiei. Monumentul istoric din curtea muzeului are preot şi parohie activă", din cotidianul România Liberă, nr. 3654, 1 aprilie 2002 – directorul Răzvan Ciucă a avut o idee inspirată (…), a scos biserica din propria istorie, dăruindu-i prezent şi, mai ales, viitor … (R.C.) slujeşte în haine sacerdotale (…) în duminici şi în fiecare sărbătoare (…); experienţa specialiştilor Muzeului Agriculturii a ştiut să întindă cu mult bun-simţ o punte de legătură în timp, între muzeu şi biserică”.

  ***

Prin corespondenţa inedită cu Biserica, MNA a iniţiat şi organizat într-un timp de aproape 7 ani circa 60 de evenimente, structurate pe programe şi proiecte constând din expoziţii interactive, demonstraţii şi ateliere de lucru ("Casa Pâinii", "Sărbătoarea Caloianului. Însemne pentru ploaie şi holdă", "Minunea zilnică", "Dumnezeu stă în detalii", "Citind cuvântul Domnului prin copii", "Clopote şi ceasuri de turn", o extraordinară expoziţie realizată împreună cu celebra firmă Grossmayer – Tirol; "Etnologia oului de Paşti" - suită de ateliere şi expoziţii în ciclul pascal; "Sub zare de soare", festival de colinde şi obiceiuri de iarnă. Evenimentele s-au desfăşurat în colaborare cu etnologi, muzeografi, teologi, cadre didactice, agricultori, ţărani, şi au atras mii de vizitatori. Hramurile (sărbători dedicate patronilor bisericii, însoţite de serviciul divin şi urmate de agape, rânduite la biserica noastră de Sfântul Nicolae şi de Bunavestire), autentice secvenţe de viaţă socială, adună anual aproape 500 de credincioşi, din parohie, oraş şi judeţele învecinate. Ele sunt însoţite întotdeauna de concerte şi expoziţii.

 

 

În perioada 2002-2003, Parohia Bunavestire în parteneriat cu fundaţia nonguvernamentală World Vision România şi Muzeul Naţional al Agriculturii au organizat programul "Sfat bun", program de catehizare, asistenţă socială şi alfabetizare, adresat copiilor cu probleme sociale (orfani, fără locuinţă). Copiii au participat la cursuri susţinute de preoţi, învăţători, profesori şi muzeografi. (30 de adolescenţi şi copii din Slobozia).

    Şcoala muzeografică de la MNA a devenit în timp recunoscută şi căutată prin strădania sa de a conserva tradiţiile agrare în spiritul puterii mântuitoare a Învierii lui Hristos. Stă mărturie mulţimea aprecierilor din mass-media şi, repetăm, numărul mare de vizitatori (circa 30.000 anual), remarcabil pentru un complex muzeal „de provincie”, dintr-o reşedinţă care are circa 55.000 locuitori.

În cazul său special, MNA a ştiut să păstreze legături trainice cu unele din marile familii de agricultori din trecut (Seceleanu, Pană, Cornăţeanu, Popescu, Fuerea). A primit de la aceştia importante donaţii, i-a pomenit la liturghie şi le-a consacrat evenimente de recunoştinţă pentru tot ce au însemnat în istoria ţării şi a bisericii ortodoxe române.

    Omul contemporan şi lumea sa de azi, aflată la limita pulverizării spirituale, tind spre regăsirea rădăcinii comune a Cultului şi Culturii din zorii umanităţii.

 


 

 

 

În ziua de Buna Vestire a anului 2012, zi în care Muzeul Agriculturii a fost deschis publicului în anul 1996, s-a inaugurat expoziţia „Mărturii de credinţă”, în care sunt reunite obiecte ce mărturisesc despre credinţa creştină a poporului român.

Cruci de altar, icoane, potire, candele, cărţi bisericeşti din veacurile trecute sunt armonios îmbinate cu pâini rituale închinate Maicii Domnului şi pâini pentru pomenirea morţilor. Piesa de maxim interes o constituie un EPITAF de la sfârşitul secolului al XIX-lea, cu dimensiuni de 170/114 cm,  brodat manual, în puncte de broderie plină, cu fire metalice aurite şi argintate. Trupul lui Hristos, feţele şi mâinile sunt realizate pe pânză pictată în culori de ulei, iar ţesătura este bogat ornamentată cu motivele viţa de vie şi spicul de grâu.

    La Biserica de lemn cu hramul „Buna Vestire” a fost oficiată o slujbă arhierească de către Prea Sfinţitul Vicenţiu, episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, însoţit de un sobor de preoţi. După slujbă, înalţii prelaţi au vizitat expoziţiile „Mărturii de credinţă” şi „Metrologie şi agricultură”, apreciind eforturile specialiştilor pentru descoperirea, achiziţionarea, conservarea şi valorificarea obiectelor aflate în patrimoniul Muzeului Agriculturii.