Atelierul de confecţionat mărţişoare (2014)

mna Vin, 28/02/2014 - 00:00
evenimente
ateliere

Muzeul Agriculturii a organizat, ca în fiecare an în luna februarie, atelierul de confecţionat mărţişoare.

În zilele de 27 şi 28 februarie 2014, elevi de la şcolile generale din Slobozia, Slobozia Nouă, Bucu şi Gheorghe Lazăr, precum şi un grup de deţinuţi de la Penitenciarul Slobozia, au învăţat să împletească tradiţionalul şnur al mărţişorului, din cele două fire de lână - unul alb şi altul roşu –, inspirat de tradiţia Babei Dochia, legendara zeitate agrară din panteonul românesc, care ar fi tors firul mărţişorului („funia anului”), pentru ca noi să ni-l putem prinde la mână sau în piept, marcând astfel timpul festiv -  la 1 martie, ziua de hotar între iarnă şi vară în străvechiul calendar popular al românilor.

Participanţii au avut la dispoziţie materiale diverse ca textură şi cromatică şi au fost îndrumaţi – punându-se accent  pe creativitate şi pe deprinderea unor abilităţi practice - în confecţionarea unor obiecte simbolice, ataşate şnurului bicolor.

Pentru ambient şi ca sursă de inspiraţie, au fost expuse o serie de mărţişoare lucrate în diverse medii şi timpuri. Au fost povestite legende; s-a vorbit despre originea, semnificaţiile şi tradiţiile legate de acest străvechi obicei.

Muzeograf Viorica Croitoru-Capbun