Mai 2015

Expoziţia elevilor de la Liceul de Arte „Ionel Perlea” - specialitatea arhitectură

       La Muzeul Agriculturii a avut loc, în ziua de 21 aprilie 2015, deschiderea expoziţiei cu lucrările de certificare a competenţelor profesionale ale elevilor din clasa a XII-a B, specialitatea arhitectură, de la Liceul de Arte „Ionel Perlea” din Slobozia. Ideile elevilor, materializate în machete de locuinţe, au fost apreciate atât de comisia de evaluare a lucrărilor, cât şi de specialişti în domeniul arhitecturii, profesori, colegi şi părinţi prezenţi la acest eveniment.

 

Obiceiul Caloianului

Obiceiul Caloianului este păstrat la Muzeul Agriculturii şi dus mai departe de tânăra generaţie. În acest an, elevi de la Şcoala gimnazială nr.3, clasa a III-a A, şi Liceul de Arte "Ionel Perlea", clasa a II-a B, din Slobozia, sub îndrumarea personalului muzeului, au învăţat despre acest ritual agrar de secetă. Au modelat păpuşi din lut, pe care le-au împodobit cu coji de ouă vopsite şi cu flori, după care au pornit alaiul Caloianului. La final, conform tradiţiei, a avut loc şi pomana Caloianului, unde copiii au mâncat ouă prăjite cu mămăligă şi gogoşi.

 

Invitație Noaptea Muzeelor 16 mai 2015

 

Muzeul Agriculturii vă invită la NOAPTEA MUZEELOR