Aprilie 2015

Atelier de încondeiat ouă „Oul de Paşti”

        La Muzeul Agriculturii din Slobozia a fost deschis, în perioada 3-10 aprilie 2015, atelierul de încondeiat ouă – „Oul de Paşti”, manifestare tradiţională, care a adus la muzeu peste 750 de copii de grădiniţă, elevi de gimnaziu şi de liceu, însoţiţi de cadre didactice şi părinţi, dornici să afle tainele meşteşugului şi ale artei încondeierii ouălor.

Vizitatori din nouă țări

Peste 60 de elevi din 9 ţări europene (Polonia, Letonia, Slovacia, Spania, Portugalia, Cipru, Grecia, Turcia şi Bulgaria), însoţiţi de profesori, au fost oaspeţii Muzeului Agriculturii din Slobozia, unde au vizitat biserica de lemn „Poiana”, expoziţia „La pas prin lumea satului”, au învăţat tehnica tradiţională românească de încondeiere a ouălor cu ceară şi au asistat la demonstraţii practice de copt pâinea la ţest, din care au mâncat apoi şi s-au declarat încântaţi de gustul deosebit al acesteia.